Elena Udrea a cumpărat o poșetă la preț de apartament cu banii jos

| 20 oct, 11:02

Procurorii care au instrumentat dosarul "Gala Bute" au arătat că Elena Udrea a plătit cash pentru renumita geantă Hermes Birkin Crocodile, care costă zeci de mii de euro, şi că banii nu pot fi identificaţi în extrasele ei de cont bancar.

Jurnalista Sorina Matei a publicat pe Facebook pasaje din dosarul "Gala Bute", în care procurorii arată că Elena Udrea a plătit în numerar pentru o geantă de lux, fără ca banii să poată fi identificaţi în extrasele de cont ale fostului ministru.

Citește și:  ELENA UDREA face plângere penală contra procurorilor DNA

"Din mesajele de poştă electronică şi din declaraţiile inculpaţilor rezultă că în luna februarie 2012 Udrea Elena Gabriela a achiziţionat prin intermediul lui Topoliceanu Ana Maria o geantă Hermes Birkin Crocodile, al cărei preţ variază potrivit datelor existente pe site-ul ebay.com între 50.000 şi 100.000 USD. Plata preţului s-a realizat în numerar, în condiţiile în care provenienţa sumei nu poate fi identificată în extrasele de cont bancar ale inculpatei", arată procurorii în dosarul "Gala Bute", citând declaraţii ale Elenei Udrea şi ale lui Tudor Breazu, precum şi mesaje de poştă electronică schimbate între Tudor Breazu, Ana Maria Topoliceanu şi Elena Udrea cu privire la acelaşi produs.

În plus, procurorii au descoperit şi mai multe detalii cu privire la "postacii" plătiţi de Elena Udrea pentru a publica pe Internet mesaje în favoarea sa. Spre exemplu, la dosar este ataşat un e-mail trimis de Tudor Breazu către Elena Udrea, la data de 15 iunie 2012.

"Elena,
Ai in atasament tabelele cu postacii (perioada 21.05.2012-13.06.2012, 22 de persoane) si cheltuielile sediului, asa cum le-ai cerut.

Eu am primit ieri 71.000 de ron (echivalentul a 20.000 de dolari) si am dat:
-40.000 de ron contabilei;
-8.500 de ron lui Cristi Calugaru;
-23.000 de ron lui Lulu;
-total: 71.500 (am pus din ce rezerve mai aveam eu 400 de ron).

Au mai ramas in contul partidului aproximativ 2000 de ron si mai trebuie achitati din campanie aproximativ 398.000 de ron".

În replică, Elena Udrea i-a trimis lui Tudor Breazu două mesaje: unul cu conţinutul "Pentru ce???", respectiv"Pai tocmai cheltuielile de sediu ma intereseaza ce reprezinta. Si postacii pe cat timp i-am platit si cati au fost?".


loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ