Elena Udrea, SACRIFICIU pentru Băsescu

| 07 ian, 14:50

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat că fostul şef al statului, Traian Băsescu, va decide de unul singur ce rol va juca în această formaţiune.

"Nu cred că în Partidul Mişcarea Populară cineva ar gândi altfel decât să-i ofere preşedintelui Traian Băsescu orice rol şi-ar dori să-l joace", a declarat Elena Udrea pentru RFI.

Elena Udrea mizează pe sprijinul lui Traian Băsescu: "Cred că preşedintele Traian Băsescu va spune singur ce rol îşi asumă în legătură cu Partidul Mişcarea Populară. Cert este că noi suntem partidul care a susţinut şi a revendicat moştenirea preşedintelui, în sensul în care noi ne dorim ca mai departe să punem în practică acele reforme lăsate de Traian Băsescu pentru a fi implementate, reforma constituţională, reforma în sistemul sanitar, reforma clasei politice, prin introducerea legii transparentizării finanţării partidelor politice. Deci sunt foarte multe legi pe care PMP îşi doreşte să le pună în practică şi cred că vom avea sprijinul preşedintelui Traian Băsescu în activitatea noastră de partid de Opoziţie la PSD".

Citeşte şi: Exploziv! Cu cine s-a iubit Elena Udrea în tinereţe

"Preşedintele va alege singur care este modalitatea în care va colabora cu Partidul Mişcarea Populară. Punctul meu de vedere l-am mai spus, cred că de experienţa pe care o are Traian Băsescu astăzi ar trebui să profite întreaga clasă politică şi România în totalitate", afirmă preşedintele PMP.

Întrebată dacă ar face un pas înapoi şi i-ar lăsa funcţia de preşedinte al PMP lui Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns: "Mi-aduc aminte că prin toamnă, foarte mulţi dintre cei care acum arată că nu mai pot de grija PMP-ului se gândeau cum Elena Udrea nu va ceda, dacă ar fi cazul, funcţia de preşedinte lui Traian Băsescu, ba dimpotrivă, va pleca cu partidul. Nu cred că în Partidul Mişcarea Populară cineva ar gândi altfel decât să-i ofere preşedintelui Traian Băsescu orice rol şi-ar dori să-l joace".

Citeşte şi: Din Maldive, Elena Udrea sare direct la gâtul lui Iohannis

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ