EMOȚIONANT! Gestul INCREDIBIL al unui pui de leu pentru mama lui

| 12 aug, 2014

Un pădurar care a văzut puiul de leu ascunzându-se în tufișuri l-a urmărit și a ajuns să descopere cadavrul mamei lui pe un deal din apropiere.

Puiul a păzit-o pe mama lui, până când pădurarul s-a întors și polițiștii au ridicat corpul mamei lui. O analiză postmortem sugerează că leoaica a murit într-o luptă cu alte animale, posibil cu o cireadă de bivoli de apă.

Deputatul conservator al Pădurilor în Gir, Anshuman Sharma,, a declarat că atitudinea puilui a fost una extrem de rară, ceva ce nu a mai întâlnit în numeroșii lui ani în care a supravegheat leii.

Puii de leu atât de mici nu sunt niciodată singuri.

"Am urmat puiul de leu care m-a condus la corpul mamei lu, lângă un mic deal. Inițial, părea că doarme, dar când am văzut că nu se mișcă, am împins-o cu un băț. Atunci am descoperit că leoaica era moartă.". Cand acesta s-a întors cu o echipă de oficiali, pentru a lua carcasa, puiul încă era lângă corpul mamei.

Domnul Sharma spune că leii sunt recunoscuți pentru comportamentulș lor social: nu sunt precum câinii, nu vor mișca din coadă, nu vor da lăbuța, dar credem că recunosc gărzile în fiecare zi.

Puiul, care are 15 luni, este, acum, sub supravegherea constantă a oficialităților.

CITEȘTE ȘI: Descoperire EPOCALĂ în India: Picturi rupestre vechi de 10.000 de ani, descriu extratereştri și OZN-uri

 

 

 

Tag-uri: India, leu, pui de leu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 aug, 2014
emil
Vai cat de proasta poti sa fii..
Asa scrie in articolul pe care l-ai tradus cu gugăl? Deputat conservator al padurii? http://en.wikipedia.org/wiki/Deputy_Conservator_of_Forests

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ