GABRIEL BERCA a fost plasat în AREST la domiciliu

| 12 oct, 15:58

Gabriel Berca, fost ministru şi consilier prezidenţial, şi ex-deputatul Mihai Banu au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, după ce Curtea de Apel Bacău a admis, luni, cererile formulate de aceştia privind înlocuirea măsurii arestării lor preventive, instituită în luna iulie.

Hotărârea judecătorilor băcăuani nu este definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii DNA îi acuză pe cei doi de comiterea unor acte de corupţie într-un dosar de trafic de influenţă deschis în urma unui denunţ făcut de Viorel Rusu, om de afaceri din Bacău.

'Din coroborarea probatoriului (...) rezultă că în perioada aprilie 2010 - începutul anului 2012, persoana cu putere de decizie în cadrul organizaţiei judeţene Bacău a PDL a fost inculpatul Berca Gabriel. Din această poziţie, Berca Gabriel a stabilit atât sumele ce au fost pretinse şi primite de Banu Mihai de la Rusu Viorel, cât şi destinaţia acestor sume de bani, respectiv modul de cheltuire', se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupţie.

Gabriel Berca a respins acuzaţiile şi continuă să-şi susţină nevinovaţia, afirmând că nu a intervenit în favoarea lui Viorel Rusu şi nici nu a avut vreo legatură cu finanţarea PDL Bacău.

,,Banu Mihai a recunoscut că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2010 şi primăvara anului 2012, a fost de mai multe ori la Rusu Viorel, de la care a luat sume de bani, în lei sau euro, totalizând, în opinia inculpatului, echivalentul a 80.000 euro. Banu Mihai a arătat că toţi aceşti bani au fost predaţi lui Berca Gabriel la sediul partidului, în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei, şi că acesta a stabilit destinaţia sumelor de bani, astfel: o parte din aceştia (aproximativ 50% din suma primită de la Rusu Viorel) erau destinaţi cheltuielilor partidului, iar diferenţa rămânea în posesia şi la dispoziţia lui Berca Gabriel, ca preşedinte de partid, cu titlul de cheltuieli de protocol', se precizează în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, Gabriel Berca ar fi pretins şi primit de la omul de afaceri Viorel Rusu, prin intermediul lui Mihai Banu, suma totală de 220.000 euro pentru a interveni pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării de bani către primăria comunei Ardeoani, sumă vizând achitarea unor lucrări de construcţie realizate de firma denunţătorului.

Instanţa de judecată i-a atenţionat pe Gabriel Berca şi Mihai Banu că, pe durata măsurii de arest la domiciliu, trebuie să îndeplinească mai multe obligaţii, între care de a nu comunica cu inculpaţi ori martori în dosar.

De asemenea, luni, judecătorii au decis menţinerea controlul judiciar faţă de Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, inculpat în calitate de complice în acelaşi dosar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ