Chipul lui Iisus Hristos şi al Maicii Domnului pot fi distinse pe o stâncă de pe Cheile Sohodolului din Gorj

| 09 iul, 2014

Chipul lui Iisus Hristos şi al Maicii Domnului pot fi distinse pe o stâncă de pe Cheile Sohodolului, o fetiţă de opt ani fiind cea care a atras atenţia asupra acestui lucru în timp ce se afla la plimbare în zonă.

Potrivit preotului de la biserica din comuna Runcu, Vasile Popescu, imaginea nu poate să reprezinte decât un semn bun, el afirmând că localnicii au mers la faţa locului în număr mare pentru a vedea semnele care seamănă cu cele două icoane.

CITEȘTE ȘI: ULUITOR! Cum a vrut Pilat să îl SALVEZE pe Iisus. Nu e ceea ce știm!

CITEȘTE ȘI: INCREDIBIL! Povestea călugarilor români care deveneau INVIZIBILI PRIN RUGĂCIUNE

'Cine se uită cu atenţie şi ştie icoana Mântuitorului Hristos o poate distinge, cine nu o ştie trece fără să observe nimic. Chipurile au fost văzute de mai multă lume care trece pe acolo. Sunt peste apă, într-o stâncă pe care a curs apa de sus şi calcarul fiind alb, apa a înnegrit partea aceea. Se poate distinge, am văzut şi eu, se văd şi ochii şi faţa, faţa (Mântuitorului Iisus Hristos - n.r.) este albă, părul e negru. De ce să fie o minune lucrul acesta? Dumnezeu se arată în orice, îl poţi vedea pe Dumnezeu în semenul de lângă tine. Şi dacă e chipul lui Hristos nu poate să fie decât un semn bun. Oamenii se duc acolo să vadă, nu poate să fie altceva decât un semn bun', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preotul Vasile Popescu.

CITEȘTE ȘI: TOȚI O FACEM, DAR ȘTIM DE CE? Ce înseamnă aprinderea lumânărilor și tămâiei

CITEŞTE ŞI: MINUNE! Ce s-a întâmplat după VISUL profetic al unei CREDINCIOASE

Cheile Sohodolului se află la limita nordică a judeţului Gorj cu judeţul Hunedoara, în Munţii Vâlcan, în partea nordică a satului Runcu, la aproximativ 20 de kilometri distanţă de municipiul Târgu-Jiu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
17 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 iul, 2014
Iustin Pârvu
Dacă crezi că e momentul să se facă liturghie,
Pune-ţi sutana de aur, prinde-ţi părul c-o scufie.
Dacă vrei să dai cu-agheasmă ca să strângi de-o mică plasmă,
Ia busuiocul din grădină, bagă schema cea divină.
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bate clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bate clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !

Daca vrei să schimbi oraşul, dacă nu-ţi mai place Iaşiul,
Ia o nouă parohie, mai avută ca să fie,
Bagă cântul mult mai tare, ia un sponsor mai cu stare !
Daca ai intenţii bune dar vrei şi subvenţie,
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bate clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bate clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !
12 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Conflict în stil mafiot între două clanuri de serafimi şi heruvimi

Având reputaţia unui loc al liniştii şi al păcii, Raiul a fost, cu puţin timp în urmă, scena unui atac nemaiîntâlnit. Fiind înarmaţi cu săbii Jedi, câţiva membri ai clanului Serafimilor, au descins într-un loc de reuniune al rivalilor din clanul Heruvimilor. Disputa a izbucnit din cauza neînţelegerii generate de banii obţinuţi în urma pelerinajului organizat la moaştele făcătoare de minuni ale sfinţilor Pic şi Poc. Până la momentul intervenţiei trupelor speciale de apostoli, Bătaia Cea Ruptă din Rai a avut unele consecinţe nefaste pentru ambele tabere: veşminte sfâşiate, aureole sparte şi aripi fracturate.

Printre cei reţinuţi se numără şi Cuviosul Arsenie Cămătarul, temut membru al clanului Serafimilor, dat în urmărire generală pentru un lung şir de minuni comise cu sânge rece folosind sfântul Levier. “De fiecare dată s-a bazat pe relaţiile lui la Muntele Athos pentru a ocoli legea divină, dar iată că am reuşit să-l arestăm. Va posti şi va face canoane aspre pentru mult timp de acum încolo. Mai pe scurt, a dat de Đracu’.”, a declarat sfântul Gheorghe.

Părintele Coşmelie, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, susţine că mulţumită capturării membrilor celor două clanuri, Viaţa de Apoi a Raiului va putea reveni, în sfârşit, la normalitate.
12 iul, 2014
Breaking news de la BOR
BOR a lansat noul Xanax Moaşte pentru credincioşii care vor să simtă aroma moaştelor la orice oră

Anunţul a fost făcut de unul dintre reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, Sătănel Iădescu: “Am observat în ultima vreme că foarte mulţi credincioşi simt nevoia gustului de moaşte şi considerăm că este un lucru bine-venit, mai ales în timpul perioadelor reci, când aceştia devin vulnerabili din cauza frigului şi au nevoie de ceva care sa le protejeze trupul si sufletul.”

Noul Xanax Moaşte vine într-o formă atractivă pentru credincioşi, ce-i va face să apeleze fără ezitare la acest medicament. “Ca o noutate, spre deosebire de alte medicamente, acesta poate fi luat cu agheasmă, sau după preferinţă, cu anafură”, a declarat părintele Serafim Zoofileanul.

Una dintre primele reacţii survenite în urma apariţiei Xanax Moaşte a fost cea a maicii Ecaterina: “Am căutat la mai multe farmacii şi n-am găsit, aşa că am fost la Plafar. Acolo era o dispută destul de aprinsă pentru că se vindea doar Coada Şoricelului la preţ de P**a Calului, iar maica Filofteia a cumpărat întreg stocul. Sper ca în zilele următoare să pot găsi măcar Viagra Light pentru părintele Terente, căci dacă ii dau Viagra clasică, mă spovedeşte de-mi sar fulgii.”

Peste câteva luni se intenţionează introducerea pe piaţa românească a unui nou remediu psihiatric denumit Distonocalm Tămâie, care, aşa cum îi spune numele, va avea aromă de tămâie şi va fi în principal destinat celor care au un miros neplăcut al gurii din cauza sărutării excesive a icoanelor făcătoare de minciuni. Patriarhul Daniel susţine că, într-un viitor ceva mai îndepărtat, BOR are în vedere şi lansarea Rudotel Mir, un stimulent pentru cei care vor să participe la proba de lins-viteză a Campionatului de Pupat Moaşte.
12 iul, 2014
Arsenie Boca
Agheasma pe care am băut-o zilele trecute mi-a dat o ęręcţíe nemaiîntâlnită, de au început fraţii de la schitul nostru să mă strige Părintele Trepied. A trebuit sa înnoptez cu fiecare dintre călugari ca să mi se tragă la loc mădularul cel scârbavnic şi aducător de păcat. Dimineaţa, când mă trezeam, îmi luam coşul şi mergeam să culeg castraveţii din fiecare chilie. Un efect secundar a constat în faptul că mi-a aparut acnee pe bųcí. Părintele Papącíơc mi-a spus că numai prin post, rugăciune si abţinere de la pręącųrvíe (cu alţi călugări şi copii) reuşeşti să te vindeci de acneea de pe bųcí şi de toate cele lumeşti. Nu cred ca am să mă pot abţine deoarece ieri mi-a tot dat târcoale maica Ecaterina mişcându-şi ląscív ţâţele.
Doamne ajută !
11 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Conflict în stil mafiot între două bande de preoţi

Având reputaţia unui loc al moralităţii şi al regăsirii sufleteşti, Catedrala Patriarhală a fost, cu puţin timp în urmă, scena unui atac nemaiîntâlnit. Fiind înarmaţi cu săbii Jedi, câţiva membri ai clanului “Popii Căldărari”, au descins în zona de influenţă a rivalilor din clanul “Popii Ursari”. Disputa a izbucnit din cauza neînţelegerii generate de banii obţinuţi în urma pelerinajului organizat la moaştele făcătoare de minuni ale Ciocănitoarei Woody. Până la momentul intervenţiei trupelor speciale de călugări, Bătaia Cea Ruptă din Rai a avut unele consecinţe nefaste pentru ambele tabere: veşminte sfâşiate, credinţe sparte şi haruri fracturate.

Printre cei reţinuţi se numără şi Cuviosul Sofronie, zis şi Tămâie, temut membru al “Popilor Căldărari”, dat în urmărire generală pentru un lung şir de minuni comise cu sânge rece folosind sfântul Levier. “De fiecare dată s-a bazat pe relaţiile lui la Muntele Athos pentru a ocoli legea divină, dar iată că am reuşit să-l arestăm. Va posti şi va face canoane aspre pentru mult timp de acum încolo. Mai pe scurt, a pus-o de mântuire.”, a declarat monahul Ilarie.

Părintele Coşmelie, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, susţine că mulţumită capturării membrilor celor două clanuri, credinţa strămoşească dacică ortodoxă îşi va putea recăpăta locul binemeritat în inimile enoriaşilor.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ