Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă. Care sunt domeniile vizate

| 14 iul, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul privind promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, informează Administraţia Prezidenţială.

Prin acest act normativ, Executivul poate emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare din perioada iulie-august.

'Întrucât, potrivit art. 66 alin. (1) din Constituţie, prima sesiune parlamentară ordinară a anului 2014 se încheie la sfârşitul lunii iunie, Guvernul a elaborat proiectul de lege prin care, la propunerea ministerelor interesate, se solicită Parlamentului abilitatea pentru legiferare prin ordonanţe simple, pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii şi începutul celei de-a doua sesiuni parlamentare a anului 2014', se arată în expunerea de motive.

Domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare din iulie - august sunt: finanţe publice şi economie, dezvoltare regională, administraţie publică, apărare naţională şi afaceri interne, sănătate, muncă şi protecţie socială, agricultură şi mediu, fonduri europene, justiţie, educaţie şi cercetare, transporturi şi infrastructură, prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

'În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (3) din Constituţie, în proiectul de lege se prevede că ordonanţele emise de Guvern vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la începutul celei de-a doua sesiuni parlamentare a anului 2014. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei', se mai precizează în expunerea de motive.

Actul normativ a fost contestat la CCR de PDL şi PNL, însă Curtea a respins această contestaţie. Judecătorii au constatat că sesizarea este neîntemeiată în raport de criticile formulate. Liberalii şi democrat-liberalii susţineau, printre altele, că legea a fost modificată substanţial în Camera Deputaţilor comparativ cu forma care a trecut la Senat, încălcându-se astfel principiul bicameralismului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ