Iohannis – “case in loc de copii”, tot un experiment?

| 01 sep, 2014

Reducând lucrurile la esenţă ne putem pune întrebarea dacă şi afirmaţia despre case în loc de copii reprezintă un alt experiment pe care herr professor Iohannis l-a pus la cale pentru a vedea reacţia opiniei publice.

Săptămâna trecută i-a aparţinut fără îndoială lui Klaus Iohannis, liderul dreptei unificate făcând mai multe declaraţii ce au lăsat opinia publică cu gura căscată şi au ridicat o serie de semne de întrebare în ceea ce priveşte caracterul liderului liberal și cunoștințele sale de limbă română. Primul moment de acest tip a avut loc lunea trecută, când  preşedintele PNL a fost întrebat despre averea sa imobiliară şi a dat de înţeles că a reuşit să devină proprietarul a şase case deoarece nu are copii în care să investescă banii de care dispune.

Trecând peste penibilul unei declaraţii din care reiese în mod clar care este sistemul de valori după care liderul PNL se ghidează, Klaus Iohannis a comis o altă greşeală joi, în timpul mitingului dreptei din faţa Palatului Victoria, unde a declarat despre sine că:"situaţia mea este un pic deosebită, fiindcă eu chiar am antecedente în sistemul educaţional, am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar timp de trei ani şi acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României".

Ulterior, Iohannis a încercată să dreagă busuiocul, vorba românului, liderul dreptei explicând în weekend că: "Fiind profesor de fizică de liceu ştiu cum se construieşte un experiment. Experimentul a fost simplu. Într-o întâlnire pe teme de educaţie am făcut această afirmaţia auto-ironică. Evident că nu mi se potriveşte. Sunt cunoscut ca un anti-comunist. A fost clar că nu eu sunt acela, dar am vrut să urmăresc ce face PSD cu acea afirmaţie. A copiat-o şi a venit exact să mă atace cu acest cuvânt. Experimentul s-a încheiat cu o concluzie clară: PSD nu are vreun proiect politic, vreun proiect de ţară şi, neavând vreo abordare pentru români, încearcă să improvizeze şi să copieze.”

Citeşte şi: Klaus Iohannis, IRONIC la adresa Guvernului PONTA: Interpretează legislaţia în mod foarte original, foarte unic

Reducând lucrurile la esenţă ne putem pune întrebarea dacă şi afirmaţia despre case în loc de copii reprezintă un alt experiment pe care herr professor Iohannis l-a pus la cale pentru a vedea reacţia opiniei publice. Dacă acesta este cazul, atunci se poate spune că liderul PNL are o manieră foarte interesantă de a face politică, marcată de propria sa lipsă de experienţă. Desigur, având în vedere modul direct şi fără perdea în care a recunoscut cum pentru domnia sa valorile materiale sunt mai importante decât familia, afirmaţia cu experimentul pică din start. De asemenea, explicaţia dată duminică ar putea constitui un alibi pentru viitor, liderul PNL putând încerca să îşi ascundă şi alte greşeli în spatele unor aşa-zise experimente.

Dacă chiar doreşte să devină președintele României, Klaus Iohannis putea cel puţin din respect față de români să înveţe să folosească în mod corect cuvintele din română şi sensurile lor. Cât despre explicaţia savantă pe care a încercat-o, liderul PNL era mai câştigat dacă îşi recunoştea greşeala sau pur şi simplu tăcea pe marginea subiectului. În schimb, Klaus Iohannis a ales să se facă de râs printr-o explicaţie stângace, venită din partea cuiva fără simţul umorului sau al ridicolului. Dacă ar fi fost vorba despre un politician de mâna a doua, din nu ştiu ce sat uitat de lume, poate că nu ar fi fost o problemă, dar domnul Iohannis este liderul celui mai mare partid de dreapta şi unul din marii competitori în alegerile prezidenţiale. Să tragem oare concluzia că o presupusă victorie în alegeri va reprezenta pentru Klaus Iohannis ocazia perfectă de a realiza experimente de genul celui invocat anterior, distrugând astfel ultima fărâmă de credibilitate pe care instituţia prezidenţială o mai are în România?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 sep, 2014
Intrebare
De ce?
De ce nu-l intrebati si pe Ponta cum a obtinut cele 7(sapte) case pe care le are in proprietate? Mostenire de la "matusa Tamara"?
01 sep, 2014
Florin
In germana substantivele intotdeauna incep cu majuscula.
01 sep, 2014
camie
NU CANDIDEAZA IN GERMANIA!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ