Legea care permite funcţionarilor publici să-şi angajeze RUDELE, adoptată TACIT în Senat

| 01 apr, 11:24

Proiectul de lege care prevede modificarea Codului Penal pentru a permite funcţionarilor publici să-şi angajeze rudele până la gradul II inclusiv, fără să fie sancţionaţi pentru conflict de interese, a fost adoptat tacit de către Senat.

Proiectul a fost adoptat tacit la 25 martie, deşi a avut aviz negativ atât de la Ministerul Justiţiei cât şi de la Comisia Juridică a Senatului.

Iniţiatorii propunerii legislative au fost deputaţii Aurelian Ionescu, Ion Marocico, Marton Arpad-Francisc, Ciprian Nica şi Victor Roman.

Propunerea legislativă vine în contextul în care mai mulţi senatori şi deputaţi au fost sancţionaţi cu amendă sau câteva luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-au angajat, soţiile, fiii sau fiicele.

Codul Penal prevede la CAPITOLUL II - Infracţiuni de serviciu, Art. 301 - Conflictul de interese, următoarele:

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

Proiectul de lege adoptat tacit de către Senat în data de 25 martie 2015 modifica alineatul 2 astfel:

"(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative

ocuparea de către o persoană a unei funcţii indiferent în ce modalitate şi sub ce forma se realizează aceasta

exercitarea atribuţiilor de serviciu privind acordarea către subalterni a drepturilor legale ale acestora.

Dorința senatorilor de a-și proteja interesele în detrimentul legii vine în contextul în care, în luna februarie, inspectorii ANI au informat biroul permanent al Camerei Deputaților că a fost sesizați cu privire la faptul că 40 de deputați s-au aflat în conflict de interese în perioada 2008-2012. Mai exact, parlamentarii și-ar fi angajat rudele la Camera Deputaților, scrie evz.

 

 

 

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ