CURTEA SUPREMĂ îi aplică o NOUĂ lovitură lui TRAIAN BĂSESCU

| 09 oct, 10:01

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pentru a doua oară să trimită o cerere de redeschidere a urmăririi penale pe numele fostului preşedintele către Judecătoria Sectorului 5. De această dată, este vorba despre dosarul în care Băsescu a fost audiat joi, cu privire la afimaţia făcută în 2007, că îşi va da demisia "în 5 minute" dacă va fi suspendat de Parlament.

MINUTA:

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 50 Cod procedură penală stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1305/P/2007, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat joi dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind citat într-un dosar în care o persoană solicită redeschiderea urmăririi penale pe numele său în legătură cu o declaraţie pe care a făcut-o în 2007, în contextul demersurilor de suspendare a sa din funcţie. Este vorba de Ioan Şerb, care a depus la Parchet o plângere împotriva lui Traian Băsescu.

La 17 aprilie 2007, Băsescu a declarat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcţie, îşi va da demisia în cinci minute. "În situaţia în care, în pofida avizului Curţii Constituţionale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcţie şi voi chema în faţa electoratului şi pe cei care au generat un abuz constituţional", afirma atunci şeful statului, într-o declaraţie de presă.

Ulterior, Băsescu a renunţat la decizia de a demisiona.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ