Monica Macovei i-a scris preşedintelui ales Klaus Iohannis

| 26 noi, 2014

Monica Macovei i-a scris preşedintelui Klaus Iohannis că vrea liberalizarea vieții politice, iar în acest sens propune un proiect de lege prin care un partid politic să poată fi constituit doar din trei membri.

"Ați declarat că ați auzit vocea străzii. Și eu am auzit-o la București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Constanța etc. și de la românii din Paris, Londra, Viena, Munchen, Torino, New York și multe alte orașe ale lumii. Am stat pe 16 noiembrie 8 ore în stradă, la coadă la vot, alături de românii din Londra. Toți mi-au spus de nemulțumirea lor privind cartelizarea vieții politice românești și de faptul că este încă posibil în România anului 2014 ca prin pârghii guvernamentale să blochezi votul românilor.

Vă propun să lucrăm împreună pentru ca aceste lucruri să devină istorie, tot așa cum, ascultând vocea poporului, ați cerut și obținut respingerea legii amnistiei și grațierii și ridicarea imunității unor parlamentari suspectați de fapte de corupție. Vă felicit pentru atitudine și rezultatul obținut.

Astăzi, vă rog să solicitați Parlamentului adoptarea, până la sfârșitul lunii decembrie 2014, a proiectului de lege privind liberalizarea vieții politice, pe care vi-l trimit atașat și care va permite înființarea partidelor politice cu minim 3 membri, așa cum este în majoritatea țărilor europene", scrie Monica Macovei.

Ce prevede proiectul de lege trimis preşedintelui ales

"Prezentul proiect de lege propune o  reducere a numărului de membri fondatori necesari pentru înființarea unui partid politic de la 25.000 la 3 membri, fără condiționare geografică, pentru liberalizarea vieții politice și în România , care acum se află în contradicție cu legislația majorității țărilor europene, în care înființarea unui partid se face cu 3 membri.

Vezi aici proiectul de lege.

Fostul candidat la funcţia supremă mai solicită adoptarea, până la sfârșitul lui februarie 2015, a unei legi care să permită “votul la distanță” - electronic și prin corespondență - pentru toți românii din țară și străinătate.

Aceste puncte fac obiectul “Acordului pentru salvarea statului de drept și a democrației în România” acceptat public și semnat de dumneavoastră înainte de turul 2 al scrutinului privind alegerea Președintelui României, subliniază Macovei

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 noi, 2014
ekete bekete shipte sha
3?
era in parlament o propunere sa ridice numarul de oameni care pot infiinta o asocitie de la 3 la 20, ca nu are altfel acoperire suficienta. si ea vine cu 3? nu cumva vrea si un sediu partidul asta de 3? un sediu undeva central, ca atunci ma bag si eu cu nevasta si 2 copii, hai...mai iau si o bona proaspat majorata.
26 noi, 2014
Nicoleta
http://www.bluediamond.ro/invitatie/1016761
26 noi, 2014
Nikos
lege
Orice lege trece prin Parlament. Presedintele nu are initiativa legislativa. Madama vorbeste degeaba.
26 noi, 2014
gigi
Oameni de teapa lui macovei au condus si iata ca dupa zece ani de stst cu coruptia in gura se vede ca a fost ascunsa de macovei ,boc ,basescu si gasca sub pres .A fost mai comod sa dea vina numai pe psd si oamenii au crezut dar gasca pdlista (din care ea a facut parte)era mai rapace.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ