O poezie de Nicolae Ceauşescu, scrisă cu mânuţa lui

| 18 mar, 2014

Printre curiozităţile oferite de arhivele comunismului, se găseşte şi un efort liric de-al lui Nicolae Ceauşescu: o poezie scrisă olograf de fostul dictator.

Dovada unei ,,multilateralităţi geniale“ - s-ar fi conchis, altădată, în cronicile literare. Pe parcursul celor cinci strofe, nu a folosit absolut niciun semn de punctuaţie, cu excepţia unui singur punct, pus la finalul primei strofe.

Poezia nu are nici titlu, nici semnătură. Dar după grafie şi fondul documentar de arhivare în care am găsit-o, e în mod categoric creaţia celui care-a condus România, dictatorial, aproape un sfert de secol.

Imediat după venirea la putere, Ceauşescu a cerut să-i fie păstrate şi dactilografiate notiţele făcute la diverse reuniuni. Din prezidiile adunărilor, pe când vorbitorii cuvântau conform regiei şi scenariului prestabilit, Ceauşescu scria, în carneţel, ,,punctele” de atins în ,,concluzii”. Alteori făcea înmulţiri şi împărţiri pe baza cifrelor de plan, costuri şi producţie. Sau nota propoziţii diverse. Acestora din urmă li se conferea calitatea de cugetări, ,,rodul unei gândiri revoluţionare”.

,,Poemul“, în grafia autorului

De vreii să fii nemuritor

Poete scrie pentru ţară

Vers simplu dar cutezător

În el mândria de popor tresară.

Scrie de daci şi de romani

De munţi de râuri şi câmpii

De muncitori şi de ţărani

De cântecul voios de ciocârlii

Scrie de ce ni (sic! – n.r.) drag, de ce iubim

De eşti poet şi de partid să scrii

Prin el în ţară liber azi trăim

Scrie cât mai frumos aşa cum ştii

Să scrii că noi muncim din greu

Că totul nu-i aşa cum vrem

Dar mergem înainte tot mereu

Noi făurim uniţi tot ce avem

În tricolor avem simbol deplin

Albastru cer cu stele şi senin

Galben din holdele bogate aurii

Roşu ca sângele vărsat în bătălii

 

Citeşte mai mult pe Historia.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ