PNL, noul PDL în mâna lui Băsescu?

| 22 feb, 2014

Că în numele propriei ambiţii electorale Crin Antonescu este dispus să îşi sacrifice partidul pe care îl conduce nu mai este un secret pentru nimeni. Totuşi, tactica pe care liderul liberal a enunţat-o zilele trecute – depunerea unei moţiuni de cenzură pentru a forţa demiterea Cabinetului Ponta de îndată de PNL ar ieşi de la guvernare – devoalează inconştienţa lui Crin Antonescu.

După ce preşedintele liberal s-a erijat în marele adversar al lui Traian Băsescu, Crin Antonescu dă acum cărţile pe faţă. Vechiul inamic îi devine camarad de arme, iar ţintele sunt Guvernul şi premierul Ponta. Cu o majoritate de aproximativ 70% în Parlament, USL îl izolase pe Traian Băsescu pe scena politică. Perfect normal, din moment ce fundamentul constitutirii USL era tocmai acela de a oferi o alternativa viabilă şi credibilă la modul conflictual de a face politică, marca Traian Băsescu.

Cum acţionează acum Crin Antonescu? Denunţă USL-ul şi obiectivele coaliţiei, se auto-victimizează pozând în victima PSD, iar apoi trece în tabăra marelui adversar politic. Desigur, miza electorală a calcului liderului PNL este evidentă, doar-doar va mai capta ceva din electoratul dreptei. Strategia este însă una cu două tăişuri – chiar dacă şi-ar putea fideliza un segment electoral din zona dreptei care se identifică cu Traian Băsescu, Crin Antonescu va pierde cu certitudine acel electorat USL care a validat prin vot actuala majoritate tocmai pentru a-l îndepărta de la putere pe actualul şef al statului.

Astfel, moţiunea de cenzură anunţată de Crin Antonescu nu are face altceva decât să pună din nou cărţile în mâna lui Traian Băsescu. Iar cum preşedintele s-a dovedit a fi un politician extrem de imprevizibil, liderul liberal s-ar putea găsi în situaţia în care ar da vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Nu trebuie să fii un fin cunoscătoar al scenei politice pentru a constata că tot jocul lui Crin Antonescu a fost unul premeditat. Prin toate pretenţiile exagerate, ultimatumurile sau ripostele agresive la adresa PSD-ului şi a lui Victor Ponta, liderul PNL s-a asigurat că USL se va destructura. De altfel, nici când Victor Ponta s-a manifestat concesiv în raport cu restructurarea cabinetului pe care îl conduce, Crin Antonescu nu a dat niciun moment impresia ca şi-ar dori un dialog.

Şi în ipoteza în care se va ajunge la moţiunea de cenzură, planul liberalilor pare cel puţin bizar. Crin Antonescu forţează ieşirea de la guvernare şi implicit pierderea tuturor pârghiilor puterii doar pentru a încerca demiterea Executivului? Actualele ecuaţii şi calcule la nivelul Legislativului arată că USD ar avea majoritatea, fără a lua în calcul poziţionările UDMR, PPDD sau ale minorităţilor. Ce-i drept, o majoritate fragilă, dar care totuşi i-ar asigura Cabinetului Ponta sprijinul necesar pentru a exercita pe mai departe guvernarea României. Deci, moţiunea de cenzură ar avea şanse infime să fie adoptată.

Rămâne însă semnele de întrebare cu privire la soarta PNL care a fost transformat într-un instrument băsescian. În numele unor calcule politice conjuncturale ale unui Crin Antonescu ce nu va fi pentru totdeauna la conducerea formaţiunii, partidul este adus drept ofrandă pe altarul Cotroceniului. O decizie pe care PNL-ul o va mai putea cu greu întoarce. Să ne aducem aminte că CDR-ul şi Alianţa DA au fost, la un moment dat, ţinte ale actualului şef al statului. Iar soarta lor a fost pecetluită, aşa cum se va întâmpla cel mai probabil şi cu PNL-ul lui Crin Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 feb, 2014
Horia Nabot
Internaționala nu bate Naționala !
Împingeți PNL-ul de la guvernare și-o s-aveți o surpriză - cu mult mai mare ...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ