PNL propune pentru alegerile prezidenţiale tandemul Antonescu-preşedinte, Iohannis-premier

| 16 mai, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri că în campania pentru alegerile prezidenţiale liberalii vor propune tandemul Antonescu preşedinte- Klaus Iohannis premier.

'Eu totuşi sunt cel care, cu acordul PNL, am propus pentru prima oară în 2009 Klaus Iohannis prim ministru pentru România. De asemenea, formula pe care am plecat şi pe care o spunem explicit este aceasta, este un tandem pe care noi îl propunem pentru dreapta, pentru România, pentru o perioadă care sperăm să înceapă de la campania electoral a prezidenţialelor din acest an şi imediat după rezultatul ei', a spus Antonescu la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL.

La rândul său, Iohannis a spus că ideea tandemului a fost preluată încă din campania pentru alegerile europarlamentare. 

'Domnul Antonescu şi cu mine facem o echipă foarte bună. Ideea tandemului nu este nouă, am reluat-o special pentru această campanie şi o continuăm şi în următoarea campanie, la prezidenţiale. Ne pregătim realmente pentru guvernare, vrem să fim pregătiţi, să avem un program de guvernare care poate fi pus în practică a doua zi. Începem cu programul economic, nu este unul finit, venim cu o strategie, arătăm ce ne nemulţumeşte, pe ce principii vrem să pornim, lansăm documentul în dezbatere publică, iar în final să avem un document care ne reprezintă pe noi şi pe români în domeniul economic', a menţionat Iohannis.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ