Pocora, către Ponta: Degeaba invocaţi refacerea USL, renunţaţi la demagogie şi intrigi politice

| 17 mar, 2014

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, îi transmite premierului Victor Ponta să se concentreze asupra activităţii guvernamentale şi să înceteze în a mai clama refacerea USL după alegerile europarlamentare, să renunţe la "demagogie" şi "intrigi politice".

Pocora îi cere premierului Victor Ponta, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că înceteze "intriga politică" referitoare la refacerea USL.

"Vă solicit în mod public să renunţaţi la demagogia care vă caracterizează discursul din ultima perioadă şi să vă concentraţi pe activitatea guvernamentală, care să servească intereselor cetăţenilor şi să se traducă într-o viaţă mai bună pentru oameni. Este timpul să lăsaţi deoparte intrigile politice, dublul limbaj şi să găsiţi cu prioritate soluţii la problemele românilor: locuri de muncă, reducerea CAS, neimpozitarea profitului reinvestit, criza medicamentelor, absorbţia fondurilor europene", susţine Pocora.

Purtătorul de cuvânt al PNL mai susţine că în mod contrar afirmaţiilor publice ale premierului referitoare la refacerea USL, "faptele demonstrează însă că aceasta este o minciună şi asistăm doar la declaraţii politicianiste şi făţarnice".

"Degeaba invocaţi la centru refacerea USL, când în teritoriu reprezentanţii PSD încheie pe bandă rulantă acorduri de colaborare cu PDL. Pare că aţi uitat că Uniunea Social Liberală şi-a încetat existenţa tocmai din cauza nerespectării de către dumneavoastră a angajamentelor asumate faţă de PNL. Noi am dorit o Românie puternică, dumneavoastră doar un PSD puternic", mai spune Pocora.

Ea mai susţine că a constatat că "PSD nu şi-a schimbat mentalităţile şi practicile, care sunt aceleaşi din perioada 2000-2004, ba chiar şi le-a îmbogăţit cu deprinderi patentate de Traian Băsescu".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, luni, membrilor coonducerii PSD, reuniţi în şedinţa BPN, să rămână în relaţii bune cu liberalii pentru că după 25 mai, respectiv după alegerile europarlamentare, vor fi din nou împreună.

"Vă rog pe toţi să transmiteţi în teritoriu că avem nevoie de toate forţele şi de toţi aliaţii, inclusiv o să vă rog pe cât posibil - pe la Iaşi e mai greu - dar în rest cred că se poate să rămânem în relaţii bune cu liberalii, pentru că după 25 mai eu cred că vom fi nou împreună", a spus Ponta, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces.

El a spus că adversarii PSD sunt Traian Băsescu şi Elena Udrea. "Domnul Băsescu, doamna Udrea şi-au revenit un pic, au prins curaj, iarăşi cred că a uitat lumea cine a tăiat pensiile şi salariile, cine i-a furat atâţia ani. Ei sunt adversarii noştrii, au încă un regim şi un sistem puternic cu propagandă, cu oameni cu bani care vor să-i ajute să rămână la putere. Noi cu ei ne luptăm", a spus Ponta.

El a spus că "bătălia principală" va dura până pe 16 noiembrie, data celui de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor.

Ponta şi-a exprimat speranţa ca până atunci noile planuri şi noul optimism afişat de Băsescu şi de Udrea să se dovedească fără suport şi "oamenii să nu uite cine i-a adus în situaţia actuală".

"În rest, vor aface gălăgie mare, vor folosi armele lor obişnuite, însă eu cred că putem să-i batem şi pe 25 mai şi pe 2 şi 16 noiembrie şi putem să mergem mai departe cu toate planurile noastre", a spus Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 mar, 2014
Horia Nabot
Tonta - n-o să mai fie ales, la niciun fel de congres
Ungurii - aliații de conjunctură, nu vă vor susține la marea tevatură.
Toate alifiile lui Năstase, pe limbă și pe nas - vor fi scoase.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ