Ponta: Cred că Stelian Tănase trebuie să-şi continue activitatea la şefia TVR

| 24 mar, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că liderii coaliţiei de guvernare au decis declanşarea procedurilor pentru numirea unui nou CA al TVR, el arătând că, în opinia sa, Stelian Tănase trebuie să-şi continue activitatea la şefia TVR.

"În ceea ce priveşte alte instituţii aflate în subordinea Parlamentului, am hotărât împreună să declanşăm procedura în cadrul Parlamentului pentru numirea unui nou CA al TVR", a spus Ponta, după reuniunea liderilor coaliţiei guvernamentale, conform Mediafax.

El a spus că în privinţa TVR, decizia CC e ca reprezentarea în CA să respecte proporţiile grupurilor parlamentare şi că va discuta cu liderii grupurilor parlamentare în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte-director general.

"Însă eu cred că domnul Stelian Tănase trebuie să-şi continue activitatea şi trebuie să identifice, alături de CA, soluţiile legale prin care activitatea TVR să continue, însă în condiţiile în care sunt uriaşe datorii şi probleme care de ani de zile s-au acumulat şi care pun sub un mare pericol activitatea TVR în continuare", a menţionat Ponta.

El a spus că, dacă decizia va fi ca Stelian Tănase să continue la şefia TVR, atunci va avea marţi o întrevedere cu acesta pentru prezentarea soluţiilor pentru perioada următoare.

"Dacă aceasta va fi decizia, mâine voi avea o întâlnire cu domnul Tănase şi probabil împreună cu domnia sa, eu voi anunţa partea ce ţine de Guvern iar domnia sa ceea ce intenţionează, dacă va rămâne preşedinte-director general, ca strategie pentru următoarea perioadă", a spus Ponta.

Întrebat dacă are în vedere ştergerea datoriilor TVR, Ponta a răspuns: "Nu. Partea care ţine de Guvern reprezintă un set de măsuri care să permită relansarea şi restructurarea TVR".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ