UPDATE. Ponta: Vom depune o plângere împotriva lui Băsescu pentru comportament MAFIOT

| 14 apr, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat că parlamentarii din coaliţia de guvernare vor depune o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu, pe care-l acuză de şantaj şi ameninţare, scrie românia.tv.net.

„Cel mai important, am discutat cu toţii consecinţele atacului, un atac mafiot, nu pot să nu spun. Mai direct, am decis ca toţi parlamentarii noştri, dar se pot alătura şi alţii, nu doar din coaliţia de guvernare, până mâine avem o plângere penală pentru infracţiunea de şantaj şi infracţiunea de ameninţare, semnată de un număr mai mare de senatori şi deputaţi. Am dat să fie transmise informaţi şi colegilor din Parlamentul European. Iar cel mai târziu în decembrie, el va trebui să răspundă în faţa justiţiei”, a spus Ponta.

Premierul a precizat totodată că va fi sesizată şi conducerea Parlamentului European cu privire la atitudinea preşedintelui Traian Băsescu faţă de senatorul PSD Gabriela Firea.

'Tot azi am dat colegilor noştri din Parlamentul European să informeze conducerea PE pentru acest atac mafiot prin care domnul Băsescu, pentru simplul motiv că doamna Firea, ca parlamentar, face parte din Comisia de anchetă care anchetează toate ilegalităţile - spălarea de bani, evaziunea fiscală comisă de Traian Băsescu - a fost ameninţată, ea şi familia', a informat Ponta, la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că, prin afirmaţiile la adresa Gabrielei Firea, preşedintele Traian Băsescu a încercat să intimideze parlamentarii care fac parte din Comisia Nana, fapt ce necesită o reacţie clară a instituţiilor statului astfel încât membrii comisiei să se simtă protejaţi de lege şi să îşi continue ancheta.

'Am discutat apropo de toate grupurile parlamentare şi mâine avem sesizarea, o voi semna şi eu, o vor semna toţi senatorii şi deputaţii care consideră că un asemenea comportament mafiot trebuie să fie sancţionat legal. Doamna Firea, ca şi toţi colegii noştri care sunt în comisia de anchetă trebuie să ştie că sunt apăraţi de Parlament, de regulile europene şi că asemenea gesturi de intimidare sunt cu totul şi cu totul inacceptabile. (...) Asemenea atitudini mafiote, într-o ţară membră a UE şi NATO, care are o separaţie a puterilor în stat, un sistem de justiţie independent, sunt absolut inacceptabile. (...) Trebuie să vedem că modelul mafiot cu care am fost conduşi nouă ani şi jumătate în niciun caz nu intimidează. Domnul Băsescu, aseară, a vrut să intimideze, să sperie, să le fie frică parlamentarilor să se uite pe documente şi să vadă ceea ce este din ce în ce mai evident că este vorba de spălare de bani, de evaziune fiscală, de acte ilegale în ceea ce priveşte terenurile domnului Băsescu. Mesajul nostru trebuie să fie foarte clar şi instituţiile statului şi Justiţia trebuie să îl tragă la răspundere indiferent de cine este omul care comite faptele de ameninţare şi şantaj', a precizat premierul.

Ponta a adăugat că este prima dată, din 1989 încoace, când un membru al Parlamentului este ameninţat direct 'de către o persoană cercetată pentru încălcarea legilor acestei ţări'. 

'Cred, într-adevăr, că este un element fără precedent, care nu mai are deja niciun fel de acoperire în disputa politică, când spune Băsescu despre toţi că suntem corupţi, comunişti. Acolo este o dispută politică tipică domnului Băsescu, domnia sa fiind un corupt comunist şi securist şi îşi permite să spună de alţii. Dar, în momentul în care ameninţi familia unui senator, mai ales că doamna Firea nu a exprimat în public propriile opinii, ci ceea ce a găsit comisia şi anume că s-au încălcat o mulţime de legi, atunci trebuie să existe răspundere penală', a completat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, preşedintele Traian Băsescu va da socoteală în faţa Justiţiei pentru actele sale, 'din decembrie încolo'. 

'Din decembrie, da, va fi (chemat la Parchet - n.r.). Parchetul a deschis un dosar pentru că este foarte clar că s-au încălcat multe legi în ceea ce priveşte achiziţia terenurilor, (...) proprietăţi pe care Traian Băsescu le avea de mult, iar acum, pe final de mandat, încearcă să le albească, să le treacă oarecum legal. Cercetările sunt la început. Vor mai fi şi alte elemente care apar legat de ceea ce comisia a solicitat ANAF-ului, celor de la Combaterea Spălării Banilor, iar nervozitatea domnului Băsescu, materializată în ameninţările de tip mafiot, atât timp cât încalcă legea penală, riposta trebuie să fie legală şi foarte clar', a conchis premierul.

Declaraţiile premierul Ponta au avut loc în urma declaraţiilor  şefului statului Traian Băsescu la adresa senatoarei Gabriela Firea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ