Pe 1 iulie, primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de Curtea de Apel Bacău, după ce procurorii DNA solicitaseră acest lucru întrucât edilul a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, în condiţiile în care era cercetat sub control judiciar. Măsura a fost contestată de edilul băcăuan la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă instanţa a respins cererea, printr-o hotărâre definitivă. Starea de arest preventiv i-a fost prelungită, la sfârşitul lui iulie, cu încă un mandat de 30 de zile, măsură contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care se va judeca pe 8 august.

Citește și:  Primarul Romeo Stavarache, închis la penitenciarul Bacău

Stavarache fusese reţinut în 26 iunie de procurorii DNA, iar în aceeaşi zi Curtea de Apel Bacău a decis să fie cercetat sub control judiciar. De asemenea, instanţa a dispus ca Liviu Cenuşă şi Liviu Goian să fie cercetaţi tot sub control judiciar.

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus trimiterea în judecată, pe 25 iulie, a edilului din Bacău pentru cinci infracţiuni de luare de mită comise în perioada 2008-2011, suma totală pe care ar fi primit-o edilul băcăuan ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.

În acest dosar s-a dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale lui Stavarache: un teren compus din trei loturi şi patru corpuri de clădire, până la concurenţa sumei de 2.390.459 de lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bacău, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.