Simona Halep a coborât pe locul 4 în clasamentul WTA

| 20 oct, 2014

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a coborât un loc, de pe trei pe patru, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicităţii luni.

Halep a pierdut puncte preţioase pentru că nu a participat la turneul de la Moscova, pe care l-a câştigat anul trecut.

Serena Williams este liderul clasamentului, cu un avans de aproape 500 de puncte faţă de Maria Şarapova, în timp ce pe treapta a treia a podiumului a urcat Petra Kvitova (Cehia).

Irina Begu, finalistă anul acesta la Moscova, a devenit a doua româncă din ierarhie, reuşind un salt de 19 locuri, până pe 42. Monica Niculescu se menţine pe poziţia a 42-a, în timp ce Sorana Cîrstea a coborât o poziţie şi se află acum pe locul 94.

La dublu, Niculescu este în continuare cea mai bună româncă, pe locul 38, în timp ce Raluca Olaru se află pe 54, o treaptă mai jos ca săptămâna precedentă.

 

Clasamentul WTA la simplu:

1 (1). Serena Williams (SUA) 7.146 puncte

2 (2). Maria Şarapova (Rusia) 6.680

3 (4). Petra Kvitova (Cehia) 5.597

4 (3). Simona Halep 5.403

5 (7). Eugenie Bouchard (Canada) 4.523

6 (6). Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.441

7 (8). Ana Ivanovic (Serbia) 4.390

8 (9). Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.045

9 (5). Na Li (China) 3.970

10 (10). Angelique Kerber (Germania) 3.480

..................................................................

42 (61). Irina Begu 1.201

47 (47). Monica Niculescu 1.110

94 (93). Sorana Cîrstea 606

107 (103). Alexandra Dulgheru 531

133 (136). Andreea Mitu 439

203 (205). Alexandra Cadanţu 259

233 (234). Ana Bogdan 206

247 (255). Patricia Maria Ţig 191 etc.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ