SPITALUL FLOREASCA: Poliţistul accidentat de afaceristul turc a fost OPERAT şi este în stare deosebit de GRAVĂ

| 03 aug, 18:20

Gheorghe Ionescu, poliţistul de la Brigada Rutieră accidentat de omul de afaceri turc, a suferit multiple intervenţii chirurgicale, fiindu-i montat şi un senzor de monitorizare a presiunii intracraniene, iar starea sa este deosebit de gravă, potrivit unui comunicat al Spitalului Floreasca.

Poliţisul în vârstă de 44 de ani are politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav cu focare hemoragice multiple şi edem cerebral difuz, fractură fronto-parietală stângă, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale şi fractură sternală, contuzie pulmonară stângă şi hemotorax stâng, traumatism abdominal sever cu ruptură splenică, contuzie pancreatică şi multiple leziuni mezenterice cu ischemie de intestin subţire, contuzie renală stângă şi hematom retroperitoneal minim, potrivit sursei citate.

"Pacientul a fost supus unor multiple intervenţii chirurgicale: montarea unui senzor de monitorizare a presiunii intracraniene, drenaj pleural stâng, splenectomie şi enterectomie largă, cu asigurarea hemostazei. În data de 03/08/2015, ora 13.00, pacientul se afla în secţia de terapie intensivă în stare deosebit de gravă, analgo-sedat continuu, pe suport ventilator pentru insuficienţă respiratorie hipoxemică severă, cu susţinerea funcţiei hemodinamice cu suport vasopresor în doze mari, cu hemodiafiltrare continuă şi reechilibrare hidroelectrolitică conform monitorizării hemodinamice miniinvazive, cu antibioterapie cu spectru larg", se arată în comunicatul transmis de Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Citeste si: Afaceristul turc care a LOVIT un polițist a fost externat din spital și ARESTAT

O echipă medicală multidisciplinară supraveghează permanent starea pacientului şi aplică măsurile de terapie intensivă adecvate, cocluzionează comunicatul.

Afaceristul turc a fost externat luni din spitalul Floreasca și dus în instanță pentru prezentarea mandatului de arestare. Astfel, următoarele 30 de zile le va petrecere în spatele gratiilor.

În momentul în care a fost scos din spital într-un căruț cu rotile și urcat în duba mascaților, afaceristul a fost huiduit de cei prezenti. 

Omul de afaceri este cercetat pentru trei infracțiuni - tentativă de omor, ultraj și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit referatului procurorilor, bărbatul a ignorat semnalele polițistului de a opri, a accelerat progresiv și a făcut viraje bruște pentru a scăpa de omul legii care se prinsese cu mâinile de capotă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ