Surpriză! O FEMEIE i-ar putea lua locul lui Radu Mazăre, la Primăria Constanţei

| 30 mar, 09:08

Radu Mazăre a anunţat deja de mai multe ori că nu vrea să mai candideze pentru un nou mandat de primar al municipiului Constanţa. Mai mult, acesta s-ar putea retrage înainte de finalizarea mandatului, dacă nu va "retras" forţat de DNA.

Printre cei care şi-au anunţat intenţia de a candida la Primăria Constanţa se numără şi europarlamentarul PNL Ramona Mănescu. Aceasta a revenit recent în organizaţia liberală de la malul mării, în care şi-a început activitatea politică în 1990.

„Dacă biroul (n.r. conducerea PNL) va considera că sunt una dintre persoanele care ar trebui (n.r. să intre în competiţie), sigur că voi accepta să intru în cursa internă pentru Primăria Constanţa. Constanţa are nevoie de normalitate, de mai puţin spectacol. Oraşul are un potenţial extraordinar de dezvoltare“, a declarat dumunică Ramona Mănescu, potrivit ziuadeconstanta.ro. Cu toate acestea, Ramona Mănescu a ţinut să precizeze că, şi dacă nu va fi ea candidatul pentru mandatul de primar al Constanţei, va susţine echipa PNL Constanţa în acest sens. „Voi sprijini echipa de la Constanţa pentru a câştiga Primăria Constanţa, nu doar judeţul“, a afirmat eurodeputatul.

Alţi doi liberali şi-au anunţat deja intenţia de a candida pentru funcţia ocupată în prezent de Radu Mazăre: Iustin Fabian Roman, consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa din partea vechiului PDL, şi Robert Boroianu, preşedintele interimar al organizaţiei municipale PNL Constanţa.

Citeşte şi: Radu Mazăre, anunţ bombă: DEMISIONEZ de la primărie şi din PSD

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ