Toni Greblă, judecător CCR, URMĂRIT PENAL pentru corupţie. REACŢIA lui Greblă

| 22 ian, 09:29

Toni Greblă, fost senator în Parlamentul României şi judecător la Curtea Constituţională, este urmărit penal de DNA pentru infracţiuni conexe infracţiunilor de corupţie. El este suspectat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi constituirea de grup infracţional organizat.

UPDATE Toni Greblăa declarat la România TV că a fost chemat la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost citat în legătură cu mai multe fapte, dar nu i s-a comunicat o faptă concretă.

" Nu am dat nicio declaraţie. Ceea ce mă miră este faptul că se face o legătură între mine şi Iulian Iancu şi Lucian Şova, iar pe al doilea nici nu-l cunosc. Am înţeles dintr-un comunicat al DNA că prezenţa lor acolo nu are legătură cu mine, ci cu un transport. Pe generalul Săvoiu îl cunosc de 20 de ani, nu am discutat niciodată relaţii de afaceri, nu ştiu ce afaceri face, ştiu că e un om care are un trecut onorabil, apreciat, alte amănunte în legătură cu Siria, Turcia, Rusia nu cunsoc. Eu din 90 am căutat să mă ţin departe de lumea afacerilor, nu am avut acţiuni la vreo societate comercială, nici nu cred că mă pricep la aşa ceva.", a declarat Toni Greblă la România TV.

În plus, Greblă a declarat că are imunitate doar pentru reţinere, însă urmărirea penală pe numele său poate să continuie. "Am spus procurorului de caz că mă voi prezenta la orice solicitare, chiar şi telefonică şi să mă apăr eficient,", a mai spus judecătorul CCR.

UPDATE Procurorii DNA au descins joi la casa din Gorj a soacrei judecătorului CCR, Toni Greblă, urmărit penal pentru fapte de corupţie, informează România TV.

Toni Grebla este acuzat că ar fi beneficiat de pe urma unei ferme de struţi nedeclarată, care ar fi pe numle soacrei sale.

Greblă susţine însă că are o gospodărie în care există 7 struţi, care mai mult îi aduc cheltuieli decât beneficii. Ferma din Gorj la care sunt efectuate percheziţii în Gorj ar aparţine familiei Greblă potrivit localnicilor, deşi în acte Toni Greblă nu figurează ca proprietar.

UPDATE Toni Greblă este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

CITEŞTE ŞI Finul lui Toni Greblă, audiat la DNA: Am bani de nu mai știu ce să fac cu ei!

UPDATE Preşedintele CCR Augustin Zegrean a declarat că nu ştie încă nimic despre dosarul în care este implicat judecătorul CCR Toni Greblă. "Să văd, să întreb, nu știu nimic. Am aflat acum pe drum. (...) Nu știu despre ce este vorba, dar sigur, bine pentru Curte nu-i, dar asta nu înseamnă că orice om care merge acolo (n.r. DNA) este și vinovat", a afirmat Zegrean, la sediul CCR.

El a subliniat că nu primește "cu bucurie'' vestea, dimpotrivă, ''nu este bine ce se întâmplă".

"Când o să știm despre ce e vorba probabil o să facem un comunicat de presă. (...) O să discutăm cu toții, că la 10,00 avem ședință", a precizat el.

Întrebat dacă Toni Greblă va participa la ședințele CCR și va lua decizii până la clarificarea situației sale, șeful Curții a explicat că până nu este pus sub acuzare are toate drepturile.

"Dacă ar fi pus sub acuzare ar trebui să se suspende din activitatea de judecător", a susținut Zegrean.

Despre o posibilă demisie a lui Greblă, șeful CCR a răspuns că nu poate să știe ce face el. "Mi-e greu să vorbesc despre asta, chiar nu mi-ați dat o veste bună", a adăugat Zegrean.

UPDATE Toni Grebla a declarat, la iesirea de la DNA, ca nu a mai facut afaceri din 22 decembrie 2013, cand a fost numit judecator la CCR, si pana in prezent, si ca nu detine actiuni la societati comerciale. "Ceea ce se sustine nu are nicio legatura cu activitatea de la CCR", a mai afirmat fostul senator PSD, adaugand: "Imi pericliteaza imaginea, de aia ma si deranjeaza foarte mult."

"Nu e o ferma de struti, e o gospodarie taraneasca in care sunt si vreo sapte struti. Nu incasez niciun ban acolo. La sapte struti te costa mai mult intretinerea decat venitul", a mai declarat Toni Grebla.

UPDATE "Nu stiu de ce am fost adus", a declarat Toni Grebla la sosirea la DNA, adaugand, ca raspuns la o intrebare ca nu detine afaceri private.

Toni Greblă a ajuns la DNA în calitate de suspect, într-un dosar ce vizează acţiuni din perioada 2010-2015, când a fost senator şi, ulterior, judecător CCR.

Surse judiciare citate de România TV susţin că Toni Greblă ar fi primit 56.000 de euro de la afaceristul Ion Bîrcină, în schimbul unor intervenţii la funcţionari publici. Totodată, Greblă a folosit gratuit un telefon înregistrat pe firma aceluiaşi afacerist, de la care a primit gratuit bannere, capsatoare, capse, cordelină şi alte materiale pentru afişaj electoral în campania electorală pentru alegerile legislative. În plus, el a beneficiat de service şi asigurare pentru o maşină de lux înregistrată tot pe firma lui Bîrcină.

CITEŞTE ŞI Cine este finul lui Toni Greblă, cel de la care judecătorul CCR ar fi primit ŞPAGĂ

Ion Bîrcină va fi adus şi el la audieri la DNA, fiind suspectat de cumpărare de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, "în perioada 2010 – 2015, numitul TONI GREBLĂ, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a pretins şi primit de la numitul BÎRCINĂ ION, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:

- în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru autoturismul marca BMW Serie 5(înmatriculat succesiv pe S.C. HERMES COMIMPEX S.R.L., S.C. AGENA SYSTEMS S.R.L., S.C. ELECTRIC SERVICE ORIENT S.R.L. şi S.C. ELECTRO CONSTRUCT SYSTEM S.R.L. – firme controlate de BÎRCINĂ ION), în echivalent de 56.070 euro;
- în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a postului telefonic înregistrat pe S.C. POWER PLUS S.R.L.;
- în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul a două rochii de damă, cadou pentru soţia sa);
- în octombrie 2012, materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare: şase capsatoare, 150.000 de capse, 2/3 km de cordelină de 6 şi alte materiale, toate pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale".

"Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de BÎRCINĂ ION, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)", mai susţin anchetatorii.

CITEŞTE ŞI Cum își poate pierde mandatul judecătorul CCR Toni Greblă

"În perioada 2010 – 2015, numitul TONI GREBLĂ, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), astfel cum sunt reglementate de Legea nr.31/1990 modificată, în mod ocult şi prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate prev. de art.102 lit.b şi c rap. la art.110 şi art.82 alin.1 lit.a din Legea nr.161/2003 (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi senatorului). În mod neîntrerupt, numitul TONI GREBLĂ a desfăşurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu ferma agricolă situată în com. Teleşti, satul Şomăneşti (tarlaua 100, parcela 1), jud. Gorj şi respectiv S.C. ELECTRA BALISTIC S.R.L. (societate la care fiii săi, au calitatea de asociaţi cu câte 2% fiecare, iar PRUNDIANU MIHAI este asociat cu 57%), având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică). Conform declaraţiilor de avere, TONI GREBLĂ nu recunoaşte existenţa vreunor venituri sau proprietăţi în legătură cu ferma de creştere a struţilor din com. Teleşti. Din înscrisurile de la dosar rezultă că ferma agricolă din com. Teleşti, satul Şomăneşti, se află pe un teren al căror acte de proprietate (titlul de proprietate 101601/10.11.1992, Hotărârea nr.161/14.09.1992) pe numele - soacra lui TONI GREBLĂ - au fost semnate de către TONI GREBLĂ, în calitate de prefect al jud. Gorj la acea dată şi respectiv de preşedinte al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor", se mai arată în rechizitoriu.

Fostul senator PSD Toni Grebla a fost numit in decembrie 2013 judecator la Curtea Constitutionala.

Toni Grebla este de profesie avocat si a fost de- lungul timpului presedinte al Comisiei juridice din Senat iar apoi membru in aceasta comisie. A fost senator de Gorj, in Colegiul uninominal nr. 2, in legislatura 2008-2012. In urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, a obtinut cel de-al doilea mandat de senator tot in Colegiul nr. 2 din Gorj, pe listele USL (PSD), cu 57,04% (43.048 voturi).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 ian, 09:06
Adam
Noutate absoluta, doar acum! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ