Udrea: După estimările noastre, cheltuielile de campanie ale PSD depăşesc 6 milioane euro

| 12 mai, 2014

Deputatul Elena Udrea susţine că, după estimările PMP, cheltuielile de campanie ale PSD depăşesc 6 milioane de euro şi îi solicită preşedintelui social-democrat, premierul Victor Ponta, să precizeze sursele de finanţare ale acestei campanii electorale.

"După estimările noastre şi ale colegilor noştri din teritoriu cheltuielile de campanie ale PSD însemnând afişajul public, prezenţa la televizor, clipurile electorale, materiale de campanie împărţite cetăţenilor, evenimentele la care cei de la PSD, inclusiv Victor Ponta, participă depăşesc 6 milioane de euro. În condiţiile în care PSD este partidul care se preface a plânge de mila celor cu venituri reduse, cerem public domnului Victor Ponta să precizeze de unde se finanţează în această campanie electorală şi care este suma cheltuită de PSD până acum şi până la finalul campaniei electorale', a declarat luni Elena Udrea la o conferinţă de presă a PMP.

Ea a afirmat că PSD nu investeşte peste 6 milioane de euro doar pentru a avea în plus unu, doi europarlamentari. 'Evident că această campanie este o campanie de prezidenţiale pentru Victor Ponta, care fură astfel startul', a susţinut Udrea.

Potrivit acesteia, PSD ar folosi de asemenea bani publici în această campanie. 'Pentru că am văzut că domnul Victor Ponta şi alaiul se deplasează cu elicopterele instituţiilor publice, cu maşinile instituţiilor publice. Încă de la debutul de campanie electorală PSD a înroşit ţara. Vedem că nu există stâlp dintre cei care acum sunt taxaţi de către Guvernul Ponta, nu există intersecţie în care să nu fie un banner, nu există clădire pe care să nu fie un mesh, toate acestea roşii, toate cu chipul lui Victor Ponta, toate pentru a face campanie PSD-ului', a spus Elena Udrea.

Ea a mai susţinut că banii folosiţi în această campanie de PSD sunt 'din cei pe care i-au adus la partid din finanţări netransparente, sunt bani care vor trebui daţi înapoi, înzecit, prin contracte cu statul după terminarea campaniei electorale'. 'De aceea, cerem domnului Victor Ponta să spună exact şi lista de finanţatori ai PSD, pentru a verifica contractele cu statul pe care aceştia le au sau le vor avea de acum încolo', a mai spus Udrea.

Cât priveşte sursele de finanţare ale PMP, Udrea a susţinut că acestea sunt doar din cotizaţiile membrilor de partid. 'Nu avem în momentul acesta nicio donaţie în afara celor făcute de membrii de partid, de aceea am şi spus că deschidem un nou mod de a atrage fonduri, vom vinde materiale promoţionale, în speţă tricouri', a precizat Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ