Vasile Blaga: Vom face plângeri penale miniştrilor care au semnat ordonanţa privind migraţia aleşilor locali

| 05 sep, 2014

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat vineri că Opoziţia va face plângeri penale împotriva miniştrilor care au semnat OUG privind migraţia aleşilor locali.

'Noi vom face şi în acest caz plângeri penale împotriva celor care au semnat această ordonanţă de urgenţă, prin care nu se urmăreşte altceva decât să se creeze un avantaj pe parcursul procesului electoral pentru domnul Ponta, care este speriat că nu va ajunge la Cotroceni şi de fapt nici nu va ajunge la Cotroceni', a spus Blaga la RFI.

Preşedintele PDL a adăugat că în 2006 PSD, care era în Opoziţie, şi partidele aflate la Putere au propus un set de proiecte legislative, care au trecut prin Parlament aproape cu unanimitate de voturi, prin care se propunea oprirea migraţiei politice: legea prefectului, legea funcţionarului public, legea înalţilor funcţionari publici, legea cadru a descentralizării.

'Vă reamintesc ce a spus atunci Comisia Europeană: în sfârşit, în România, reforma administraţiei decolează. Ce a făcut Ponta acum? Fără nicio discuţie nici cu noi, nici măcar cu structurile asociative ale aleşilor locali, a emis această OUG, care a fost atât de urgentă de a publicat-o în Monitorul Oficial la o săptămână', a afirmat preşedintele PDL.

El a susţinut că vor fi făcute plângeri penale împotriva tuturor miniştrilor care au semnat ordonanţa, pentru că, în opinia sa, până la urmă este vorba de a acorda mită electorală.

'O să vedeţi că vor migra primari către PSD şi către sateliţii lui, în măsura în care ei vor fi sprijiniţi financiar în etapa următoare, prin sume alocate prin ordin de ministru, că până aici a mers guvernarea PSD, încât acordă fonduri prin ordin de ministru, din pixul domnului Dragnea, fără a trece prin Guvern, prin hotărâre de guvern', a arătat Blaga.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ