Ce ne spune reacţia lui Iohannis la reducerea CAS despre personaj

| 14 iun, 2014

După mai multe luni în care subiectul reducerii CAS-ului la angajatori cu 5% a reprezentat una din temele centrale ale dezbaterii publice din România, premierul Victor Ponta a declarat joi că măsura va intra în vigoare de la 1 octombrie, fără a genera noi taxe sau majorarea celor existente.

Reducerea contribuţiilor sociale a reprezentat unul din elementele de bază ale programului politic al USL, motivul pentru care ea nu a fost adoptată până în prezent fiind reprezentat de dorinţa cabinetului condus de Victor Ponta de reduce CAS-ul doar după ce era sigur că această măsură nu va avea un impact negativ asupra bugetului.

Anunţul făcut joi de liderul executivului nu a fost primit bine de liderii opoziţiei, aceştia reacţionând aproape instantaneu. Spre exemplu, la câteva ore după ce Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Ioana Petrescu au anunţat reducerea CAS, liderul interimar al PNL, Klaus iohannis, a ieşit public criticând măsura.

În opinia primarului Sibiului, măsura nu reprezintă decât o manieră prin care executivul încearcă să mituiască mediul de afaceri înainte de alegeri. Concluzia pe care Iohannis a tras-o la adresa executivului este cât se poate de dură: "După aproape un an şi jumătate de guvernare contradictorie, cu măsuri economice şi fiscale fără orizont, Victor Ponta ne demonstrează tuturor că singurul model economic pe care îl utilizează este câştigul electoral. Reducerea temporară a CAS nu poate fi altceva decât o 'electorată' pentru mediul de afaceri"

În primul rând, liderul PNL face o confuzie în legătură cu reducerea CAS pe care e care domnia sa o clasifică ca fiind temporară, deşi premierul a afirmat în mod clar că este vorba de o măsură ce se aplică începând cu 1 octombrie şi care reprezintă o modificare a cadrului fiscal românesc.  Cât despre afirmaţiile lui Iohannis despre presupusele neînţelegeri cu FMI-ul, nici acestea nu au acoperire, din moment ce Fondul este interesat de echilibrele bugetare, pe care executivul le-a avut în vedere atunci când a ales data de 1 octombrie. Astfel, Klaus Iohannis demonstreză că în realitate nu a priceput detaliile problemei, dar că în schimb preferă să profereze un atac ieftin la adresa actualului executiv.

În plus, comportamentul PNL faţă de problema reducerii CAS este cât se poate de ipocrit. Strict doctrinar, această măsură ar trebui să fie pe placul dreptei în general şi a liberalilor în special, din moment ce este în sprijinul mediului de afaceri. Argumentul iniţial pentru care liberalii au depus în Parlament moţiunea de cenzură discutată la finalul lunii mai era acela că guvernul nu şi-ar fi respectat angajamentul privind reducerea CAS la angajator.

Acum, când executivul a anunţat oficial introducerea măsurii, lui Klaus Iohannis şi liberalilor nu le convine acest lucru, liderul interimar al PNL calificând reducerea CAS-ului drept o măsură populistă cu caracter electoral. În final, comportamentul lui Klaus Iohannis nu face decât să dovedească că edilul de la Sibiu nu este neamţ decât cu numele, apucăturile domniei sale fiind similare cu cele ale celor mai mediocrii politicieni dâmboviţeni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ