ALINA GORGHIU şi cel mai mare REGRET al său

| 28 mai, 22:36

Copreşedinta PNL, Alina Gorghiu, a declarat joi, la Timişoara, la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL, că unii colegi de partid poartă vina pentru accederea lui Victor Ponta la guvernare, situaţie pe care o regretă 'profund'.

'Trebuie să eliminăm de la guvernare cea mai toxică reţetă pentru România de după Revoluţie. Da, unii dintre noi poartă vina pentru aducerea lui Ponta la guvernare. Vă spun azi, aici, la Timişoara, că regret profund. Înţeleptul nostru ministru a anunţat că nu ştie ce să facă cu alocaţiile pentru copii. Că poate nu a fost o idee aşa extraordinară', a afirmat Alina Gorghiu. 

Liderul liberal a explicat în conferinţa de presă că a anticipat că premierul se va 'codi' pe acest subiect şi că nu va şti pe unde să scoată cămaşa. 

'Am anticipat că premierul Victor Ponta una va spune public şi alta va face în practică. Astăzi am văzut primul semn de codeală al premierului, că nu va şti pe unde să scoată cămaşa (...). Premierul va face tot posibilul pentru ca această lege să nu se aplice. Fac apel la un guvern responsabil, care are obligaţia să respecte legea ieşită din Parlamentul României şi să o pună în aplicare. Legea a pornit, astăzi, din câte ştiu, spre Cotroceni. Am convingerea că data de 1 iunie va însemna o mică bucurie, dublarea alocaţiilor. Am convingerea că preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea', a spus Alina Gorghiu.

Citeşte şi: ROVANA PLUMB, atac DUR la ALINA GORGHIU

Copreşedintele PNL Vasile Blaga, care este şi senator de Timiş, a punctat la rândul său faptul că este necesar ca liberalii timişeni să-şi pregătească oameni care să fie capabili să ocupe funcţiile de conducere din deconcentrate, deoarece 'nu toată inteligenţa e pe Dâmboviţa'.

'Mai mult curaj în a veni spre Bucureşti. Nu toată inteligenţa e pe Dâmboviţa. Aveţi grijă cum vă pregătiţi oamenii pentru deconcentrate, să nu se mai facă de râs', a spus Vasile Blaga.

Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Timiş a fost organizat ca urmare a faptului că filiala bănăţeană a fost prima din ţară unde fuziunea PDL cu PNL s-a finalizat în toate organizaţiile locale, instalându-se deja conducerile monocefale ale noului PNL, cu excepţia municipiului Timişoara.

'Stăm foarte bine în ceea ce priveşte fuziunea şi ne-ar plăcea să se ajungă cât mai repede ca în toate filialele PNL (din ţară, n.r.) să se stea cel puţin la fel de bine. În 98 din cele 99 de unităţi administrativ-teritoriale avem deja conduceri monocefale. Este o performanţă', a precizat co-preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ