Victor Ponta a discutat pe teme de securitate cu o delegație americană

| 28 mai, 19:12

Premierul Victor Ponta a avut o întrevedere, joi, la Palatul Victoria, cu o delegație a Congresului SUA condusă de Deb Fischer, președintele Subcomitetului pentru Amenințări Emergente și Capabilități din cadrul Senatului SUA.

Victor Ponta a salutat prezența la București a delegației Congresului SUA și "dinamica susținută a consultărilor cu oficialii americani, vizita în România fiind extrem de importantă atât din perspectiva dezvoltărilor preocupante din plan regional, cât și a evoluțiilor dinamice la nivelul Parteneriatului Strategic româno-american".

"Premierul român a exprimat aprecierea Guvernului de la București pentru implicarea activă a SUA în consolidarea Parteneriatul Strategic cu România, pe multiple componente, politic, militar și economic. A prezentat proiectele și angajamentele în ceea ce privește consolidarea capacităților de apărare ale României", informează Guvernul.

La rândul său, delegația Congresului a salutat "cooperarea politico-militară excelentă a României cu SUA, bilateral și în cadrul NATO, în teatrele de operații — Afganistan—, dar și în România, în bazele din țară".

Din delegație au mai făcut parte senatorii John Cornyn, Jeff Sessions, John Barrasso și Mike Conaway, membru în Camera Reprezentanților.

Executivul mai anunță că în cadrul întrevederii a avut loc și un schimb de opinii cu privire la evoluțiile din Vecinătatea Estică, cu accent pe situația de securitate.

Premierul Victor Ponta a prezentat măsurile luate de Guvern pentru a susține "eforturile de apropiere de UE ale țărilor din Parteneriatul Estic".

Tag-uri: SUA, victor ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ