Anunț ULUITOR despre viitorul lui Klaus Iohannis. PROFEŢIA copleșitoare care apasă pe umerii săi

| 26 ian, 19:20

Dr. Paul-Jürgen Porr, succesorul lui Klaus Iohannis la conducerea Forumului Democrat al Germanilor din România, spune că plecarea actualului preşedinte al României din FDGR nu este o pierdere pentru formaţiune. Dimpotrivă, Porr o consideră un câştig pentru că odată cu alegerea lui Iohannis ca preşedinte, Forumul a atras şi mai mult atenţia.

"În ceea ce priveşte Forumul, a fost o perioadă rodnică, s-au organizat multe proiecte, s-au continuat cele începute, iar în ceea ce priveşte contextul politic, a fost o perioadă foarte agitată, la nivel de ţară, nu numai pentru Forum. A fost o campanie extrem de murdară şi toate aceste mizerii s-au întors ca un bumerang împotriva celor care le-au făcut. Cunosc oameni de stânga care mi-au spus că îl ştiu pe domnul Iohannis, îl apreciază, dar totuşi preşedintele trebuie să fie un român. Şi apoi după ce au văzut ce campanie a făcut PSD-ul, l-au votat pe Iohannis. Klaus Iohannis îşi va face bine treaba, în stilul lui, cu viziune, cu eficienţă, pas cu pas, are şi răbdarea nece­sară: nu se poate acum, mai încercăm peste şase luni.

Citeşte şi: Familia Iohannis SE DESPARTE. DECIZIA a fost luată de soţia preşedintelui

Aşa cum a scos Sibiul în evidenţă, va scoate România. Toate gesturile pe care le-a făcut ca preşedinte şi în ţară şi în străinătate, toate au fost simbolice, transmite semnale foarte clare. Sunt convins că va fi cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România până acum", afirmă președintele FDGR, Dr. Paul-Jürgen Porr, într-un interviu pentru Tribuna.

Citeşte interviul integral AICI.

 

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 ian, 12:29
m marin
valeu!
auzi bai Bohotin tolomac , ce dracului este uluitor la stirea asta (care nici macar nu-i o stire) de kkt. bre, esti brocoli rau cu capul. sa inteleg ca esti chiar jurnalist sau esti vreun boschetar ca toti cei care folosesc cuvinte precum ""uluitor, naucitor, impresionant, etc"". mai consultati , bre, DEX ca ati ramas in urma. Doamne ca prosti mai sunteti.
27 ian, 15:16
luis
hotiastea din romnia
buna cu hotuiastea dela guvern osa sebogaseasca pe urma nostra pleca ainostri vin ahinostri sinoi ramnem cuhotide la gvern

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ