Klaus Iohannis: Prin toate demersurile mele voi căuta să apăr memoria victimelor Holocaustului

| 27 ian, 17:48

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți la ceremonia de decorare a unor supraviețuitoare ale Holocaustului că prin toate demersurile sale va căuta să apere memoria victimelor Holocaustului, precizând că în anii următori își dorește ca îm paralel cu comemorarea victimelor acestui fenomen să fie cunoscuți și cei care au dat dovadă de solidaritate umană în timpul celui de-al doilea război mondial.

"Prin tot ce a făcut în ultimul deceniu în privința comemorării și cunoașterii Holocaustului, statul român și-a însușit lecția trecutului. A înțeles pe deplin să acționeze împotriva uitării și a oricăror forme ale intoleranței, discriminării, rasismului, antisemitismului și xenofobiei.

Prin toate demersurile mele în această direcție voi căuta, în calitate de președinte al României, să urmăresc o misiune sacră: să apăr memoria victimelor Holocaustului și să onorez adevărul istoric.

O națiune nu poate avea viitor fără a-și respecta și cunoaște trecutul. Statul român, prin instituțiile sale, va continua eforturile concrete pentru prezervarea memoriei Holocaustului. Se pot gândi măsuri educative în domeniu, dar și simbolice, precum amenajarea ori întreținerea spațiilor memoriale", a spus Iohannis, la ceremonia de decorare a unor supraviețuitoare ale Holocaustului, respectiv Gabriela Bone, Viora Braun și Susana Diamantstein.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: Amintirea victimelor Holocaustului, un avertisment dureros al istoriei

Șeful statului a afirmat că prin ceremonia organizată la Cotroceni se aduce un omagiu victimelor Holocaustului și a adăugat că decorațiile reprezintă ''o modestă recunoaștere a suferințelor'' îndurate de supraviețuitori.

"Vă rog să acceptați această modestă recunoaștere a suferințelor pe care le-ați îndurat alături de familiile dumneavoastră. Această ceremonie de decorare are loc la exact 70 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Prin intermediul ei aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Ziua eliberării acestui teribil complex de exterminare este dedicată memoriei suferinței, vocilor rezistenței și preocupării pentru aducere-aminte", a mai spus Iohannis.

El a subliniat că acest moment arată că România se opune ignorării trecutului.

"Înseamnă că noi, ca națiune, ne opunem ignorării deliberate a trecutului. Înseamnă că nu ne ferim să discutăm deschis despre culpabilitate și responsabilitate. Tăcerea în fața ororilor, ignoranța în fața discriminării, acceptarea în fața crimelor, nepăsarea în fața urii au făcut și ele posibil genocidul. Deportați în Transnistria de către regimul antonescian ori la Auschwitz de către autoritățile horthyste, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor rasiale, antisemite, discriminatorii și criminale. Convoaie de bărbați, femei, copii și bătrâni au părăsit satele și orașele pentru a fi deportați. Mii de suflete nevinovate au dispărut. Și odată cu ele și spiritul civic ori datoria morală", a arătat Iohannis.

Șeful statului a spus că își dorește ca anii următori cei care au făcut gesturi de solidaritate umană în timpul războiului să fie cunoscuți.

"În acele vremuri tulburi de derută și disperare au existat români, și nu puțini, cunoscuți sau nu astăzi, care au dat dovadă de solidaritate umană. Ei și-au riscat libertatea și viața, pentru a salva de la moarte semeni evrei sau romi. Să ne îndreptăm gândul și către ei. Gesturile lor curajoase reprezintă pentru noi un exemplu. Mi-aș dori mult ca, în anii ce vin, în paralel cu comemorarea victimelor, să încercăm să cunoaștem cât mai mulți dintre bravii cetățeni români care au făcut astfel de gesturi în timpul războiului", a adăugat el.

La final, președintele Iohannis a cerut celor prezenți un moment de reculegere pentru cei dispăruți în timpul Holocaustului.

"Fie ca amintirea victimelor să rămână veșnică în inimile noastre!", a spus șeful statului după momentul de reculegere.

Susana Diamantstein, supraviețuitoare a Holocaustului, i-a mulțumit președintelui Iohannis pentru decorație și a susținut că reprezintă ''un fel de consolare'' pentru suferințele celor deportați în lagăre.

"Sunt foarte emoționată pentru faptul că am primit această decorație care de fapt este decorația tuturor celor care au suferit și au venit acasă din acest infern. Vă mulțumesc din toată inima că nu ați uitat de bătrânii aceștia care au suferit și i-au pierdut din familia lor pe cei dragi. Această decorație reprezintă de fapt un fel de consolare pentru suferințele noastre", a mai spus Susana Diamantstein.

Șeful statului a semnat vineri un decret de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului.

Astfel, potrivit Administrației Prezidențiale, "în semn de profund respect pentru suferințele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dorind a păstra vie memoria Holocaustului — o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască", șeful statului a conferit Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler pentru Elizabeta Asztalos, Gabriela Bone, Viora Braun, Susana Diamantstein, Marta Marmor, Vasile Szekely și Etelca Tusa.

Decorarea a fost făcută la propunerea consilierului prezidențial Andrei Muraru.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ