Băsescu a apăsat încă o dată butonul Frunzăverde

| 11 iun, 2014

Frunzăverde joacă foarte bine rolul de agent dublu, infiltrat în PNL ca urmare a jocurilor politice realizate de Băsescu și Blaga. Să ne amintim că el este personajul cheie care a negociat aderarea PDL la Partidul Popularilor Europeni, după ce fusese membru al Internaționalei Socialiste, și este, totodată, principalul artizan al trădării ALDE și trecerii liberalilor la același PPE.

Sorin Frunzăverde, fostul președinte al Organizație Județene Caraș-Severin a PDL care, în 2012, a sărit în barca PNL și a fost ales vicepreședinte al liberalilor, a dovedit din nou că este doar agent infiltrat care răspunde prompt la comenzile lui Traian Băsescu.

Acesta a făcut în ultima vreme niște mișcări politice extrem de dubioase, care au ca scop atât îngroparea permanentă a demisionarului Crin Antonescu în partid, dar și subminarea conducerii lui Klaus Iohannis. Președintele CJ Caraș-Severin nu vede cu ochi buni tentativa lui Iohannis de a pune mâna pe putere și pe nominalizarea de candidat la prezidențiale, mai ales datorită lipsei de sprijin care se resimte din zona Moldovei și Olteniei pentru un reprezentant al unei minorități naționale.

Sorin Frunzăverde nu este de acord cu ideea ca un politician local, fără experiență în politica de la nivel central, care pe deasupra nici nu este un român get-beget, să ajungă la Cotroceni. Mai mult, chiar și proiectul fuziunii dintre PNL și PDL este pus sub semnul întrebării datorită faptului că Iohannis este impus drept candidat. Frunzăverde a subliniat recent că fuziunea nu are termeni limită, fiind realizată “cât de repede posibil”.

Această declarație ne duce cu gândul la posibilitatea că strategia fuziunii aparține de fapt lui Traian Băsescu și reprezintă o lovitură de grație pe care președintele încearcă să o dea celor două partide mari de pe dreapta politică. Dacă PNL și PDL fuzionează, atunci o mare parte din electoralul comun al formațiunilor va prefera să migreze către singura alternativă disponibilă – Partidul Mișcarea Populară. Acest fapt l-ar putea avantaja semnificativ pe Traian Băsescu în timpul negocierilor sale pentru a ocupa funcția de prim-ministru, în cazul în care unul dintre candidații dreptei ar avea succes în toamnă.

Frunzăverde joacă foarte bine rolul de agent dublu, infiltrat în PNL ca urmare a jocurilor politice realizate de Băsescu și Blaga. Să ne amintim că el este personajul cheie care a negociat aderarea PDL la Partidul Popularilor Europeni, după ce fusese membru al Internaționalei Socialiste, și este, totodată, principalul artizan al trădării ALDE și trecerii liberalilor la același PPE.

De-a lungul anilor, relația dintre Frunzăverde și Traian Băsescu a devenit una de notorietate, iar acum strategia calului troian din PNL funcționează perfect, în avantajul acestora. Debarcarea lui Crin Antonescu și impunerea lui Klaus Iohannis în fruntea liberalilor, concomitentă cu răzgândirea de 180 de grade în privința relației cu ALDE și demararea procedurilor pentru fuziunea PDL cu PNL.

Culmea, trădarea pe care a suferit Crin Antonescu este, privind în urmă, propria sa creație. Propunerea privind alegerea fostului democrat-liberal în funcția de vicepreședinte al PNL a fost supusă votului delegaților la Congresul din 2012 chiar de către președintele partidului, Crin Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ