Campioni ai tenisului mondial vor participa la turneul organizat de Ion Țiriac

| 31 mar, 16:51

Sârbul Novak Djokovic, elvețianul Roger Federer și britanicul Andy Murray vor amenința supremația spaniolului Rafael Nadal, câștigătorul ultimelor două ediții, la turneul masculin de tenis de la Madrid, prezența celor patru campioni la competiția din capitala Spaniei, organizată de românul Ion Țiriac, fiind confirmată marți de ATP.

Cei mai buni 45 de tenismeni din clasamentul mondial, cărora li se vor alătura 7 jucători provenind din calificări și 4 invitați de către organizatori, vor completa tabloul principal al acestui turneu, de categoria Masters 1000, care va avea loc în perioada 1-10 mai 2015.

Între favoriți figurează Novak Djokovic, actualul număr mondial și câștigătorul din 2011, elvețianul Roger Federer, învingător la Madrid în 2006, 2009 și 2012, Andy Murray, care a ridicat trofeul în 2008, și idolul local Rafa Nadal, deținătorul titlului.

Alături de cei patru ași, pe terenurile arenei "Caja Magica" vor mai putea fi văzuți spaniolii David Ferrer, Feliciano Lopez, Roberto Bautista și Fernando Verdasco, ultimul reușind să-l învingă pe Nadal în turul 3 al turneului care are loc în aceste zile la Miami.

Primii opt capi de serie sunt calificați direct în turul 2, au anunțat organizatorii acestui turneu pe zgură, ajuns la cea de-a 14-a ediție, premiile totale puse în joc anul acesta ridicându-se la 5.113.730 euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ