Care este cel mai „VERDE” oraș din România

| 01 oct, 2014

Uniunea Europeană cere 26 de metri pătrați de spațiu verde pentru fiecare locuitor al unui oraș. În urmă cu câțiva ani, un raport al Organizației Mondiale de Sănătate arăta că în România, la nivel național, media spațiului verde este doar 9 metri pătrați pe cap de locuitor.

Mai mult, în orașe precum Arad, Călărași, Constanța, Deva, Galați, Ploiești sau Focșani erau chiar sub această medie națională în ceea ce privește spațiul verde pe cap de locuitor.

Potrivit jurnaliștilor de la ziarul regional Evenimentul, orașul Botoșani este singurul din țară care respectă norma europeană. „Municipiul are 31 de metri pătrați de verdeață pe cap de locuitor. Pe măsură se vor extinde și zonele de agrement aflate în construcție, spațiile verzi vor crește și mai mult. În municipiu nu există zone fără verdeață, copaci sau plante ornamentale”, au declarat oficialii de la Agenția de Protecția Mediului Botoșani, citați de ziarulevenimentul.ro.

Botoșaniul se mândrește cu cele opt parcuri, cel mai mare fiind Mihai Eminescu, unul dintre cele mai mari şi frumoase din Moldova, potrivit autorităților.

Citeşte şi: UNICUL local din România INTERZIS poliţiştilor, primarilor şi proştilor

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

121 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 apr, 00:17
GregorySum
writing a descriptive essay i525qy
You explained it exceptionally well!
personal statement writing services https://customthesiswritingservice.com how to write a good transfer essay https://domyhomeworkformecheap.com
19 oct, 03:20
Enwcaxopy
nsfjdesgxdyqrilergjvgheessuchefnu
synthroid and your period synthroid 300 mcg tabllets thyroid levels synthroid dosage
17 oct, 18:05
Wnwfclife
tsniksawfwfsxhofbldOpispBtjunurnv
can you use expired metronidazole metronidazole for pediatrics ureaplasma urealyticum metronidazole
17 oct, 02:18
Ebtvclife
tsnivswxhofbldOpispBtjunurni
goetz tamoxifen schlaflos durch tamoxifen tamoxifen testo absetzen
17 oct, 00:29
Wzwwclife
tsnikanzcwsgxhofbldOpispBtjunurno
gabapentin 30 mg where can i get gabapentin purchase neurontin online

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ