Ce înseamnă o Justiție independentă

| 21 ian, 2014

Întrebarea de la care am pornit, din start, își are originea într-o constatare amară și anume aceea că discuțiile despre independența Justiției sunt în prezent doar un pretext pentru atacuri politice.

Toată această busculadă electorală în jurul conceptului de Justiție a fost exacerbată și de detaliul notabil că, cum-necum, economia românească a început să-și revină după glaciațiunea determinată de guvernarea bicefală Boc-Băsescu. N-o spune numai premierul Victor Ponta, din păcate pentru dreapta răsfirată a președintelui, o spun publicații și organizații internaționale prea prestigioase pentru a fi contrazise la per-tu, de pe maurile Dâmboviței. Anul 2013 a fost cel mai bun an economic de după 2008, nu numai pentru cel mai mare PIB, dar și cea mai scăzută rată a inflației, cu importuri ce au depățit exporturile și cel mai mic deficit. Peste toate, bonus, România a avut și producții agricole record. Principalul indicator, inflația, a eliminat definitiv argumentul economic din discursul electoral al opoziției: România a încheiat anul cu cea mai mică inflație din 1990, adică 1,55 procente.

Cum la manipulările răsuflate din 2012 nu mai tresare decât Ion Cristoiu, singurul cal de bătaie pentru tabăra băsistă a mai rămas independența Justiției și interpretările răuvoitoare pe așteptatul raport MCV.

Este mare păcat, cel puțin din perspectiva Justiției, să fie dicutată una din condițiile esențiale pentru funcționarea acesteia pe ton behăit, de operetă, ca un simplu pretext care se pretează să poți spune una, alta despre Guvernul Ponta.

Independența Justiției este, de fapt, un concept extrem de important. Privind în retrospectivă, România de zece ani se află într-o criză conceptuală profundă în această privință. Ca de obicei în Balcani, hoțul strigă hoții. Nu că înainte de atacurile evidente ale lui Traian Băsescu am fi avut o Jutiție model în România, dar acțiunile sale nu au făcut decât să arunce Jutiția în derizoriu. Spunem de atacurile lui Traian Băsescu și o facem fără echivoc, există mai mult decât o dovadă în acest sens. Există în arhivele întregii prese românești suficiente declarații publice ale președintelui Băsescu în care amintește în termeni inadmisibili despre ”primenirea” Justiției. Capac acestora le pune statistica: Traian Băsescu a primenit-o până n-a mai rămas nimic din ea! Actualul președinte a intervenit direct în mecanismele Justiției, cu magistrați constrânși să se retragă și cu mai multe numiri decât au făcut alți doi președinți înaintea sa, în trei mandate. Rezultatul s-a văzut: magistrați care tremură când îi sună președintele, indicații prețioase dar mai ales premoniții surprinzătoare. Traian Băsescu pare posesorul unei clarviziuni care ar trece drept cel puțin șocantă, dacă nu chiar inadmisibilă în orice democrație consacrată: știe și cu un an înainte cine va fi luat în vizorul Justiției, pentru ce și -extrem de interesant- președintele știe în avans și deznodământul unor procese viitoare.

O Justiție cu adevărat independentă este una în care politicieni nu mai ”anticipează” deciziile. Regimul Băsescu mers chiar mai departe de atât, impunând o politizarea Justiției cu rezultate catastrofale. În urma acestei politizări, oameni politici ca Băsescu și Macovei dau indicații magistraților cu mult înainte de luarea unor decizii, dar au grijă să arate acuzator doar spre tabăra adversă, când vine vorba despre cine și cum aduce atingere mecanismelor Judiciare. Însăși interogația de la care am pornit este un subiect tabu. Băsescu nu dorește ca românii să se întrebe dacă Justiția este cu adevărat independentă în prezent. Răspunsul la care ar ajunge majoritatea, în cel mai scurt timp, ar avea prea puțin de-a face cu demonizarea lui Victor Ponta, fiind în schimb cu atât mai acuzator la adresa celor două mandate ale lui Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 ian, 2014
cantautor
unde scuipa stapanul,pupa domnitorul...
vezi Ponta si Comisia Europeana
ps:uitasem,dupa ce scuipa stapanul,face curatenie Pop,cu ce are el mai de soi...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ