Ce le-a transmis Klaus Iohannis românilor din Spania

| 14 iul, 10:38

Preşedintele Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis efectuează o vizită oficială în Spania, în perioada 12-14 iulie, la invitaţia majestăţilor lor Regele Filipe al VI-lea şi Regina Letizia, în cadrul căreia şeful statului s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.

"M-am întâlnit aseară, la Madrid, cu reprezentanți ai comunității de români din Spania. Le-am transmis aprecierea și respectul meu pentru că investesc în România, pentru că îi inspiră pe cei din țară să își dorească mai mult și să aibă încredere, dar și pentru contribuția pe care o au la dezvoltarea comunităților în care trăiesc", a scris Iohannis pe Facebook.

Citeşte şi:  Klaus Iohannis a fost primit de Regele Spaniei, Felipe al VI-lea - FOTO

O Românie puternică își promovează identitatea, știe să apere și să valorifice acele simboluri care ne definesc în lume ca națiune, oriunde ne-am afla. Românii fac acest lucru în Spania, prin promovarea limbii și culturii române, prin rolul pe care îl au în societate și, astfel, ei fac România puternică.

În toate discuțiile pe care le am cu omologii mei, respectarea și garantarea drepturilor românilor în țările în care trăiesc și muncesc se află printre subiectele cele mai importante. Totodată, consider că autoritățile române trebuie să aibă mereu în vedere o relație mai bună și mai strânsă cu cetățenii, servicii consulare mai eficiente și adaptate realităților, o organizare care să răspundă cerințelor românilor din afara granițelor și o comunicare pe măsură", a punctat şeful statului.

Citeşte şi:  BOMBĂ! CINE este SPONSORUL din spatele lui KLAUS IOHANNIS

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a fost transformat de o companie din România în agent de vânzări, pentru că întâlnirea cu românii din Spania a fost sponsorizată de RCS-RDC, iar scopul companiei a fost să atragă noi abonaţi la serviciul de telefonie mobilă Digi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ