Ce spune Klaus Iohannis despre cetăţenia sa

| 05 aug, 2014

Klaus Iohannis, preşedintele PNL,  a declarat marţi că s-a născut în România, este cetăţean român, iar în campania electorală nu va face declaraţii legate de religie sau de etnie.

'M-am născut în România, sunt cetăţean român şi numai român, dar aceste lucruri le voi clarifica la faţa locului. Vreau să merg destul de mult în ţară, fiindcă, în fapt, avem două partide care compun ACL care vor să facă campanie electorală şi mă bazez foarte mult pe ele. Voi merge peste tot în ţară, voi întâlni alegători să vadă care este propunerea mea pentru preşedinţia ţării, care este programul meu, o să mă vadă că exist, o să mă audă că vorbesc limba română', a spus Iohannis într-o conferinţă de presă. 

El a declarat că nu va face declaraţii în campania electorală legate de religie. 

'Este o încercare penibilă de atac de campanie (n.r.- cea legată de religie şi etnie). Nu voi face declaraţii legate de religie în campanie electorală pentru că nu mi se pare corect, mai ales pentru că România este un stat laic şi nu întâmplător în Constituţie au apărut articole precum cel legat de egalitatea în drepturi indiferent de religie, indiferent de etnie. Faptul că în toate Constituţiile moderne apare egalitatea în drepturi este rezultatul unui proces lung, unui proces dureros, este rezultatul multor războaie multor neînţelegeri', a menţionat preşedintele liberal.

CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis: Luni vom desemna candidatul la prezidenţiale al ACL

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ