Colaborare pe faţă între PNL şi PDL

| 01 apr, 2014

Având în vedere că Nicolae Bănicioiu a preluat mandatul de ministru al Sănătăţii de numai 3 săptămâni, putem spune că moțiunea liberalilor este în realitate îndreptată împotriva propriului fost ministru, Eugrn Nicolăescu.

Luni seară, deputaţii au dezbătut prima moţiune simplă iniţiată de liberali de la trecerea în opoziţie. Moţiunea iniţiată de PNL şi prezentată de fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a avut ca obiect, printre altele, introducerea noii liste de medicamente compensate.

Demersul liberalilor devoalează fariseismul politic al liberalilor deoarece, după alegerile din 2012, PNL a gestionat domeniul Sănătăţii prin Eugen Nicolăescu. Prin urmare, având în vedere că Nicolae Bănicioiu a preluat mandatul de ministru al Sănătăţii de numai 3 săptămâni, putem spune că demersul liberalilor este în realitate îndreptat împotriva propriului fost ministru.

În perioada în care Eugen Nicolăescu a deţinut mandatul de ministru al Sănătăţii, reforma din sistemul sanitar a bătut pasul pe loc. După mai bine de un an de mandat, ministrul liberal nu a fost în stare să elaboreze un proiect viabil de reformă, deşi USL îşi asumase realizarea unei recalibrări a sistemului de sănătate care să vină în beneficiul pacienţilor şi al cadrelor medicale.

Printre puţinele măsuri pe care le-a introdus totuşi fostul ministru al Sănătăţii este şi coplata, măsură ce s-a dovedit a fi neviabilă. Pe de o parte, introducerea coplății a nemulţumit pacienţii care au fost nevoiţi să plătească în plus pentru serviciile medicale, iar pe de alta, banii obţinuţi nu au acoperit costurile. Prin această măsură, Eugen Nicolăescu a lipsit unităţile sanitare de fondurlile necesare efectuării unui act medical de calitate pentru pacienţi.

De asemenea, în perioada în care a gestionat portofoliul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a amânat în repetate rânduri introducerea unei liste de medicamente compensate. Ultima listă pregătită de fostul ministru, înainte de a pleca de la conducerea Ministerului Sănătăţii ar fi avut efecte nocive asupra pacienţilor, Nicolae Bănicoiu, fiind nevoit să o retragă încă din prima zi de mandat.

Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat rolul pe care l-a avut Eugen Nicolăescu în scadalul vaccinului produs de Institutul Cantacuzino. În acest sens, recent, Consiliul Suprem al Apărării Ţării a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul problemelor apărute în producţia serului antigripal fabricat de Institut. Agenţia Naţională a Medicamentului a depistat că serul era neconform, iar ulterior, o echipă de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii a realizat o anchetă la producătorul de medicamente care a concluzionat că principala cauză a eşecului înregistrat de Institutul Cantacuzino o reprezintă presiunile la care a fost supus Institutul de către Ministerul Sănătăţii. Odată cu izbucnirea acestui scandal, Eugen Nicolăescu şi-a ascuns incompetenţa prin pasarea către alţii a responsabilităţii propriilor greşeli. Acesta a demis-o pe pe directoarea Institutului Cantacuzino, şi a înlocuit-o cu Radu Iordăchel, acesta fiind demis tot de Eugen Nicolăescu în iulie 2013 pentru deficienţe manageriale. Mai mult, fostul ministru l-a demis şi pe Marius Savu, directorul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, cel care a atenţionat de la bun început că vaccinul antigripal este neconform.

Lăsând la o parte toate elementele ce ţin de fondul demersului iniţiat de PNL, trebuie remarcat faptul că moţiunea simplă depusă în Camera Deputaţilor i-a adus de aceeaşi parte a baricadei pe liberali şi pe democrat-liberali. Cele două partide s-au asociat de o manieră politicianistă în susţinerea unei moţiuni care reprezintă de fapt bilanţul dezastrului provocat de Eugen Nicolăescu în domeniul sănătăţii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ