Colonel MAPN trimis în JUDECATĂ pentru că a luat mită doi cocoşi, rachiu și vin

| 06 mar, 14:38

Şeful Biroului de Informare Recrutare din cadrul CMJ Vaslui, colonelul Paul Boghiu, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. Ofițerul este acuzat că a primit 500 de euro, doi cocoşi, o sticlă de rachiu şi un bidon cu vin, pentru a ajuta o persoană să se angajeze în Armată.

Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), colonelul Paul Boghiu a primit de la persoana care, ulterior, l-a denunţat, suma de 500 de euro şi produse alimentare, respectiv 20 de litri de vin, doi litri de rachiu şi doi cocoşi, pentru a-i ajuta fiul să fie angajat în Armată.

Fapta de corupţie de care este acuzat ofiţerul vasluian s-ar fi consumat în luna martie 2014, după ce acesta ar fi pretins cu o lună înainte aceste buncuri necuvenite.

"Îndeplinind funcţia de şef Birou Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean (CMJ) Vaslui, Paul Boghiu a pretins şi ulterior primit de la o persoană denunţător în cauză suma de 500 euro şi produse alimentare, căruia i-a promis că, în schimbul unei plăţi nedeterminate, îi va ajuta fiul să fie angajat ca soldat-gradat profesionist în Armată. Astfel, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra membrilor comisiei de selecţie, formată din cadre militare, şi că i-ar putea determina pe aceştia să îndeplinească un act contrar îndatoririlor lor de serviciu. În cauză, procurorul a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Odată cu finalizarea rechizitoriului, colonelul Paul Boghiu a fost trimis în judecată la Tribunalul Militar Iaşi, având în vedere calitatea sa de ofiţer activ în Armata Română.

Citeşte şi: PENIBIL! Şef de instituţie publică acuzat că a luat şpagă MÂNCARE de 5000 de lei

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ