CRISTIAN DIACONESCU, candidatul iepure al lui Băsescu - prima smotoceala cu electoratul

| 28 iul, 2014

Cristian Diaconescu, candidatul PMP la Preşedinţie, a primit duminică o porție zdravănă de huiduieli din partea unui grup de pensionari aflați la intrarea Teatrului Muzical din Galaţi, unde au avut loc alegerile Organizației Județene a PMP. Deși Elena Udrea trebuia să participe și ea la eveniment, aceasta și-a anulat prezența în ultimul moment.

Pensionarii gălățeni nu îl au deloc la suflet pe Traian Băsescu și cu atât mai puțin sunt dispuși să îl accepte pe cel care s-a angajat să îi ducă mai departe moștenirea. Pensionarii îi așteptau pe membrii PMP cu pancarte inscripționate cu mesaje împotriva președintelui. În momentul în care Cristian Diaconescu și-a făcut intrarea la evenimentul de partid, pensionarii i-au urat 'să trăieşti cât zăpada mieilor'. La evenimentul pentru alegerea conducerii Organizaţiei Judeţene a PMP fusese anunţată şi prezenţa Elenei Udrea, însă sursele spun că președintele PMP știa de manifestarea pregătită și că l-a lăsat pe candidatul partidului să încaseze de unul singur huiduielile pensionarilor.

Citeşte şi: Mesajul pensionarilor pentru Cristian Diaconescu: Să trăieşti cât zăpada mieilor

Cristian Diaconescu este recunoscut pentru desăvârșita sa lipsă de carismă și de prezență de spirit. Reacția lui la ‘urările’ celor strânși în fața Teatrului Muzical a fost să îi transmită “salutări domnului Nica”, președintele organizației județene a PSD. “Dânșii încercau să-mi amintească mie la ce partid am fost şi i-am transmis salutări celui care avea o preocupare din acest punct de vedere”, a replicat fostul consilier prezidențial.

Ce-i drept, cineva trebuie să îi mai amintească din când în când lui Cristian Diaconescu din ce partide a făcut parte, el având din acest punct de vedere obrazul și CV-ul gros al unui traseist ideal. Diaconescu a intrat în PSD în 2002 și a beneficiat de numeroase funcții și șanse importante din partea partidului: secretar de stat în MAE și ministru al Justiției în 2004, candidat la Primăria Capitalei în 2008 și ministru de Externe în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009. Toate acestea nu l-am împiedicat pe Diaconescu să își ia jucăriile și să plece din PSD, după ce a candidat fără șanse și fără succes la președinția partidului, în 2010. Și din partea UNPR a beneficat de funcția de ministru de Externe, în 2012, și nici de la acel partid nu a avut remușcări să plece, mergând țintă la mentorul său, Traian Băsescu, pe o funcție de consilier în cadrul Administrației Prezidențiale.

Citeşte şi: Cristian Diaconescu: Antonescu se teme de Departamentul de Stat

Poate că Diaconescu a fost huiduit de pensionari pentru voluptatea cu care își trădează susținătorii sau poate că a fost huiduit pentru că s-a legitimat în ultimii 12 ani ca om politic de stânga, preocupat de soarta categoriilor defavorizate, doar ca să candideze acum la Președinție ca emisar al lui Traian Băsescu, cel mai îndârjit susținător al reducerii ‘beneficiilor sociale’ pentru cei în vârstă. Dar mult mai probabil este că Diaconescu a căzut în plasa Elenei Udrea, care vrea cu ardoare să își mai vadă o dată chipul pe posterele PMP la alegerile din toamnă și pentru care Diaconescu este doar un locțiitor neinspirat și nedorit.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ