DANIEL SAVU, fost ofiţer SRI, mesaj DUR pentru KLAUS IOHANNIS

| 10 iul, 18:19

Fostul ofiter SRI si senator PSD, Daniel Savu afirmă, într-o declaraţie de presă, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să se ocupe de lucruri mai importante decât salariilor demnitarilor, în condiţiile în care nu l-a auzit vreodată să vorbească despre salariile tuturor bugetarilor, cu exceptia scepticismului exprimat fata de nevoia existentei salariului minim.

"Cred că un preşedinte ar trebui să se ocupe de lucruri mai importante decât salariile unor demnitari. Adică, nu l-am auzit pe preşedinte zicând ceva de salariile tuturor bugetarilor. Singura declaraţie pe care o ţin minte legată de salarii, şi care aparţine domniei sale, exprima scepticism faţă de necesitatea existenţei unui salariu minim' afirmă senatorul PSD Daniel Savu.

Senatorul PSD susţine că a fost surprins de declaraţia de vineri a preşedintelui Iohannis pe tema salariilor demnitarilor, iar cineva ar putea trage concluzia că e vorba de o "nemulţumire de ordin personal".

"M-a surprins intervenţia de astăzi a preşedintelui Iohannis, pe tema salariilor demnitarilor. Mă aşteptam să recunoască faptul că a fost de acord cu măsura, aşa cum a spus chiar domnia-sa miercuri, şi să mergem mai departe. În loc de acest lucru, preşedintele a fost nemulţumit că măsura nu se mai aplică. Şi doar atât. Cineva ar putea trage concluzia că e vorba despre o nemulţumire măruntă, de ordin personal", mai afirmă Savu în declaraţia de presă remisă vineri.

La rândul său, preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, afirmă că în chestiunea salarizării demnitarilor s-a văzut că Preşedinţia are probleme de comunicare.

"Pe aceeaşi temă, preşedintele a spus public una, iar principalul său consilier, Dan Mihalache, a spus altceva. Într-o astfel de situaţie, decizia premierului Ponta de a reveni asupra măsurii era firească. Salarizarea demnitarilor, după cum se ştia deja, va fi reglementată la pachet cu toate salariile din sectorul bugetar", a spus Manda, într-o declaraţie de presă.

Citeste si: Ludovic Orban, despre ordonanţa privind salariile demnitarilor: Au pus carul înaintea boilor

loading...

Ştirile orei

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 iul, 08:55
mircea
Unul mai prost ca altul.
Nu-i înțeleg pe ăștia de la PSD și cu atât mai puțin pe Savu ca fost ofițer SRI.Între Johannis și Mihalache,cine are cel mai puternic cuvânt?Se guvernează pe vorbe spuse în parc,ori pe bază de legi și/sau convenții scrise?Este corect ca parlamentarii să primească pensii speciale suplimentare și crei care i-au votat și trimis în parlament să fie sfidați batjocoritor?Așa se face social-democrația în România?Credeți că ne interesează cearta Ponta-Johannis,pe ciolan,de faceți din asta un subiect de dezbatere națională?
11 iul, 21:24
un roman mai prost
DE AIA AU FURAT 24 DE ANI TARA SI ROMANII. CA NU AU AVUT SALARI DE DEMINITARI,. SI CE-AU FURAT SAU DUS CUM ZIC TOTI, CEI MAI MULTI PE CAMPANI PE MITITEI, BERE, GALETUTE FANIOANE ,PIXURI SI ALTE ACARETURI.
11 iul, 21:21
un roman mai prost
cu salararile lefurile in slujba statului marite, furati, tilhariti mai mult sau mai putin statul si romanii?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ