De ce l-a făcut Băsescu pe Morar „prezidenţiabil”

| 24 apr, 2014

Marea problemă a lui Traian Băsescu este aceea că a devenit previzibil. Mişcarea şefului statului nu a luat pe nimeni prin surprindere.

Traian Băsescu ne-a obişnuit în cei aproape 10 de de mandat la Cotroceni să arunce tot soiul de fumigene, funcţie de interesele politice şi electorale de la un moment dat. Deşi nu intră în “fişa postului” de şef al statului, Traian Băsescu a creat perdele de fum de fiecare dată când a dorit să abată atenţia de la agendaa reală.

Scenariul avansat miercuri de preşedintele Băsescu privind şansele pe care le-ar avea Daniel Morar în confruntarea pentru Cotroceni din luna noiembrie se încadrează întocmai în strategia enunţată şi descrisă mai sus.

Pe de o parte, tema a fost pur și simplu lansată pentru a da ceva de comentat presei, în condiţiile în care construirea unui profil de prezidenţiabil în ceea ce-l priveşte pe Daniel Morar este neplauzibilă. Şi chiar dacă, prin absurd, s-ar merge pe o astfel de varianta, sarcina ar fi una sisifică. Pe de altă parte, o altă miză urmărită de Traian Băsescu este aceea de a ridica puțin presiunea la europarlamentare de pe PMP. Mai precis, „popularii” încolonaţi în spatele şefului statului nu pot ieşi acum cu Elena Udrea ca variantă pentru preşedinţie, oricât de mult şi-ar dori liderul de la Cotroceni. Imaginea fostei doamne Cocoş, în ciuda eforturilor evidente de „împrospătare” la care a recurs, este în continuare puternic negativizată. Nici măcar pentru electoratul hard core al preşedintelui Băsescu, defilarea cu Elena Udrea pentru funcţia de preşedinte nu ar fi percepută favorabil.

De altfel, cei care au ascultat cu atenţie discursul lui Traian Băsescu înainte de Paşte au putut constata că, întrebat în diferite ocazii cu privire la opţiunile pentru prezidenţiabili pe zona de dreapta, şeful statului transmite atunci un mesaj fără echivoc. Anume acela că viitorul candidat trebuie să fie un om politic, infirmând ipotezele privind candidatura unui tehnocrat. La numai o săptămâna distanţă, Traian Băsescu îşi schimbă discursul cu 180 de grade şi aruncă pe piaţa scenariul unui tehnocrat pentru Cotroceni.

Dincolo de proba de inconsecvenţă pe care o dă Traian Băsescu, este evident că noua teză a prezidenţiabilului este pare a unui calcul electoral pragmatic. Cu alte cuvinte, cât timp presa “rumegă” această ipoteză şi o întoarce pe toate feţele, Traian Băsescu & Co. lucrează în linişte la planurile pentru europarlamentare şi prezidenţiale.

Marea problemă a lui Traian Băsescu este însă aceea că a devenit previzibil. Mişcarea şefului statului nu a luat pe nimeni prin surprindere. În continuare, cu şeful statului pe post de agent anti-coagulant, dreapta are o uriaşă problemă în plan electoral. Cât timp Traian Băsescu, un personaj politic uzat şi antipatizat de români, se erijează în vector al forţelor de dreapta, iar celelalte partide nu sunt capabile să propună o alternativă viabilă la acest model, unificarea dreptei nu se va produce, iar electoratul se va orienta către soluţiile serioase, adică spre zona de stânga.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 apr, 2014
Vali
Autorul vrea sa induca ideea perspicacitatii sale, cu care este capabil sa prevada ce va spune si ce va face Basescu. In loc sa se ocupe de PM-ul care "se da cu barca" si in stamba prin satele inundate, ziaristul foarfeca orice spune actualul presedinte. In buna traditie a altui Pop (Liviu, cel cu comisia de plagiat), netezeste calea aspirantului la presedintie, al carui chip de 30/30 m, zambeste plin de siguranta, pe zidurile Ploiestiului, desi campania electorala incepe oficial si legal numai in 26 aprilie!
24 apr, 2014
Baiazid
Unde esti tu Tepes Doamne!!!!
Cu Morar sau cu Monica Macovei , cu oameni ca astia scapam tara si pe Romani de HOTI si de snapani!!!
Ponta care nici macar ,,nu se dezice de hotii stransi in jurul lui si-al lui voiculescu" n-are de gand sa faca ordine..si nici nu poate! Baronii PSD sunt mai puternici decat el si chiar l-au facut prizonierul lor!!!
Cu oameni ca Morar sau Macovei HOTII dau din colt in colt ca sa scape!!!
Doar daca Ponta, voiculescu si trusturile lor mafiote sa mai reusesca sa-i prosteasca pe Romani ca sa-i aleaga...doar asa mai scapa!! in rest LEGEA si PUSCARI-ai mananca!!!
oamenii s-o lase mai moale cu Antena 3 si Romania Tv ,trusturile lui voiculescu si ghita care cu mercenarii lor gen gadea, badea, ursu, razvan popescu, ciutacu, ciuvica, oana stancu, dana grecu, cretuleasca, striblea...si alti pitecantropi si psudojurnalisti aflati in slujba inculpatilor penali...oamenii sa nu-i mai aleaga, sa nu se mai lase pacaliti de HOTI si sa-i lase sa-i judece LEGEA!!!!
Toti baronii astia milionari in euro ne-au furat pe noi toti!!! Sa-i lasam pe mana legii si averea lor sa fie redata Romanilor!!!
Daca li s-ar confisca averile la hoti ca mazare, nicusor constantinescu, bunea stancu, dragnea, oprisan...pensiile oamenilor necajiti ar creste cel putin de trei ori!!!
Peste 100 de miliarde de Euro sunt in buzunarele HOTILOR dar le platim noi toti.
Nu-i mai alegeti si nu mai faceti zid ca sa-i aparati oameni buni!!!!
Nu va mai lasati mintiti si manipulati de televiziunile hotilor. Antena 3 si Romania Tv!!!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ