DETALIUL care le-a scăpat tuturor în cazul Ponta, scos la iveală de Mihai Gâdea

| 09 iun, 10:55

Realizatorul emisiunii "Sinteza Zilei", Mihai Gâdea, a adus în discuţie, luni seară, o idee care a scăpat majorităţii, când vine vorba de cazul Ponta.

"Cei care cer demisia lui VP acum ar trebui să ceară demisia şi celei mai importante instituţii financiare din lume. Fondul Monetar Internaţional este condus de doamna Christine Lagarde, fost ministru de Finanţe în Franţa, care are un dosar penal, acuzată de spălare de bani."

Mihai Gâdea a adăugat că o moţiune de cenzură este un instrument al democraţiei şi cele mai puternice dovezi au fost la guvernele Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu.

"Aştept cu deosebit interes ca cei care cer demisia lui Victor Ponta să o facă şi pentru doamna Lagarde. Indiferent de ce tabără ne-am afla, lucrurile sunt în felul următor: Dacă un premier şi guvernul său pică la moţiune, acesta este jocul democratic. S-a întâmplat ca opoziţia să strângă mai multe voturi, pentru că parlamentarii simt o presiune din partea cetăţenilor, cum s-a întâmplat la Boc şi la MRU. Oamenii au vrut schimbarea şi parlamentarii au votat în consecinţă. Jocul democratic aşa funcţionează. Dacă Ponta păţeşte la fel, înseamnă că aşa trebuie respectat şi aceasta este cheia democraţiei."

"FMI nu este o companie privată. FMI reuneşte state şi niciun stat nu a cerut demisia lui Christine Lagarde? Nu. Lagarde are un dosar de spălare de bani şi nu îşi dă demisia. Asta înseamnă diferenţa dintre democraţie şi un stat dictatorial. E foarte important să vedem cum se face în lumea liberă, la mama democraţiei, iar exemplul Lagarde este de necontestat. Dacă liberalii au mai multe voturi, excelent. Dar dacă procurorul este în cârdăşie cu cineva, dacă pur şi simplu greşeşte?", a conchis Mihai Gâdea, potrivit Antena 3.

Citeşte şi: Fostul consilier al lui Băsescu, IPOTEZĂ BOMBĂ în cazul lui Ponta

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ