Dragnea: POR va fi primul program european cu absorbţie 100%

| 09 iun, 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni, în comuna dâmboviţeană Potlogi, că Programul Operaţional Regional (POR) va fi primul program european cu absorbţie de 100%.

"De exemplu, la POR obiectivul nostru este să fie primul program, eu sper să nu fie singurul, dar sigur va fi programul care va avea grad de absorbţie 100% la finalul perioadei de programare, respectiv 2015. Deja am depăşit 50%. Este cel mai înaintat program şi am limpezit toate procedurile, am simplificat toate procedurile. Avem sprijin complet pentru toţi beneficiarii şi oriunde apare o problemă intervenim împreună cu preşedinţii de consilii judeţene, cu primarii", a afirmat Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Liviu Dragnea a participat luni la ceremonialul de resfinţire a bisericii din Potlogi, ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Biserica de la Potlogi a fost recent restaurată cu fonduri europene, prin POR 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Mii de persoane au venit luni la Potlogi, unde a avut loc şi pelerinajul la moaştele lui Constantin Brâncoveanu, ce au fost aduse, în procesiune solemnă, de la Biserica ''Sfântul Gheorghe-Nou'' din Bucureşti.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ