Dragnea: PSD susţine în continuare majorarea salariului minim. Dar nu doreşte să pună presiune pe Guvern

| 17 dec, 14:40

PSD susţine, în continuare, majorarea salariului minim, dar nu doreşte să pună presiune pe Guvern, fiind firesc ca Executivul să facă o analiză proprie pe această temă, a declarat joi preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

"Eu am ascultat cu atenţie ce a spus premierul Cioloş. Este firesc să facă o analiză proprie a actualului Guvern. Nefiind o hotărâre adoptată de vechiul Guvern care să stabilească asta, este normal ca Guvernul să-şi facă o analiză proprie. Vor adopta o hotărâre de Guvern în perioada următoare cu privire la salariul minim. (...) Noi susţinem în continuare, pentru că, din punct de vedere al competitivităţii, salariul minim nu afectează activitatea agenţilor economici, este, din păcate, o discrepanţă foarte mare între repartiţia veniturilor din această ţară", a afirmat Dragnea, la sediul PSD. 

El a spus că nu doreşte să pună presiune pe Guvern, adăugând că nu crede că Executivul nu va majora salariul minim. 

"Nu vreau să pun presiune pe Guvern, nu se procedează aşa, noi ne-am spus argumentat poziţia noastră. Am prezentat cifre în Parlament, am prezentat premierului date exacte, nu susţinem electoral, asta nu are nicio legătură cu capitalul electoral, pentru că noi am majorat salariul minim din 2012 într-o manieră sustenabilă şi echilibrată", a susţinut Dragnea. 

Potrivit acestuia, "Guvernul Boc a tăiat posibilităţile de negociere a salariilor pentru angajaţi, singura pârghie pe care o mai poate folosi cineva este HG care să stabilească salariul minim, nemaifiind contracte colective, sunt 500.000 de angajatori şi 14.000 de contracte colective şi milioane de angajaţi cărora nu le mai apără nimeni drepturile şi atunci Guvernul trebuie să uzeze de această pârghie". 

Dragnea a completat că premierul l-a asigurat că va adopta această hotărâre de Guvern şi ia în calcul serios majorarea salariului minim. 

"Dar vreau ca ei să-şi facă analiza proprie şi nu sub presiune, din câte am înţeles se lucrează la Guvern, la Ministerul Muncii, la Ministerul Finanţelor, pentru că este o problemă importantă, nu cred că Guvernul nu va majora salariul minim pentru că nu e vorba de un moft, este un lucru important", a declarat liderul PSD. 

Premierul Dacian Cioloş declara, la începutul săptămânii, că Executivul trebuie să ia o decizie până la sfârşitul acestui an în ceea ce priveşte situaţia salariului minim, indiferent că este vorba de menţinerea acestuia la nivelul actual sau de modificarea lui. 

"Eu sunt conştient de nevoia de a echilibra lucrurile între sectorul bugetar şi sectorul privat, dar, pe de altă parte, e important să facem lucrurile acestea în mod rezonabil şi având în vedere impactul pe care astfel de decizii pot să îl aibă", a arătat Cioloş, întrebat de ultimatumul pe care PSD l-a dat Guvernului privind nivelul minim al salariului în 2016.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ