Freedom House: CSM a blocat accesul presei la dosare şi nu a ţinut cont de societatea civilă

| 07 mai, 2014

Freedom House susţine că CSM a blocat accesul presei la dosarele de corupţie şi că procedura de consultare a societăţii civile, la modificarea Ghidului privind relaţia cu presa, a fost una formală, Consiliul neînsuşindu-şi niciuna dintre propunerile formulate de mass-media şi de ONG-uri.

Organizaţia protestează "faţă de decizia plenului Consiliului Superior al Magistraturii de a bloca accesul presei la dosarele penale şi civile aflate pe rolul instanţelor sau înregistrate la parchete", se arată într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX, în care se precizează că instituţia a votat, marţi, proiectul de modificare a Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media.

"CSM a decis să modifice acest ghid pentru a-l corela cu prevederile Noului Cod Penal şi ale Noului Cod de Procedură Penală. Modificările aduse ghidului reglementează comunicarea informaţiilor din dosarele aflate pe rolul instanţelor şi a parchetelor. În ultimii 8 ani şi în special din 2010 până în prezent, jurnaliştii au avut acces direct la dosarele penale şi civile de pe rolul instanţelor. Comunicarea dintre parchete şi reprezentanţii mass-media s-a îmbunătăţit constant, în special după adoptarea «Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media»", arată Freedom House.

Modificarea adusă marţi acestui ghid înseamnă, în opinia Freedom House, un pas înapoi în procesul de transparentizare al actului de justiţie, după ce, "în esenţă, CSM a votat ca în comunicarea cu presa în faza de urmărire penală, dar şi după această fază, jurnaliştii sa aibă acces doar la extrase ale documentelor din dosarele penale".

Până acum, în baza unei simple solicitări, un jurnalist putea obţine de la diversele unităţi de parchete referatele cu propunerile de arestare preventivă ale unor suspecţi. Astfel, presa a putut să informeze opinia publică referitor la cazurile mari de corupţie, când procurorii solicitau, de pildă, arestarea unui deputat, senator sau ministru, mai arată Freedom House.

"Acum, informarea cetăţenilor va fi mult îngreunată. Presa nu va mai primi copiile documentelor, precum rechizitoriile sau referatele cu propunerile de arestare preventivă sau de începere a urmăririi penale. Potrivit noului ghid, presa are acces numai la extrase ale acestor documente. În plus, din aceste extrase vor fi eliminate «pasajele referitoare la probe şi analiza acestora ». Această prevedere din ghid va determina parchetele şi instanţele să transmită către mass-media simple comunicate de presă golite de conţinut şi informaţii concrete", susţine Freedom House.

În comunicat se mai precizează că Expert Forum, Freedom House şi jurnaliştii specializaţi pe Justiţie au cerut, în timpul a patru întâlniri cu reprezentanţii CSM, eliminarea din ghid a prevederilor care limitează accesul la informaţii şi că au fost trimise instituţiei propuneri concrete de modificare a ghidului, care să garanteze şi respectarea drepturilor suspecţilor, dar şi un acces unitar al presei la informaţiile din dosarele penale şi civile.

"De fiecare dată, reprezentanţii CSM s-au angajat că vor include aceste propuneri în varinta finală care va fi supusă votului plenului CSM. În final, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Astfel, procedura de consultare a societăţii civile a fost una formală, CSM neînsuşindu-şi niciuna din propunerile formulate de presă şi de ONG-uri", se mai arată în comunicatul Freedom House.

Scopul ghidului, nota CSM în proiectul acestuia, îl constituie "asigurarea unei comunicări publice predictibile, coerente şi unitare care să faciliteze accesul publicului, prin intermediul presei, la informaţiile de interes public".

La capitolul Obiective, CSM arăta în proiect că instanţele şi parchetele trebuie să permită reprezentanţilor mass-media să îşi îndeplinească rolul de informare a opiniei publice.

Tag-uri: csm, freedom house, presa
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ