Gabriel Oprea: Problemele interne afectează securitatea națională

| 17 iun, 14:33

România are nevoie de cercetare fundamentată în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, a declarat miercuri vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, la o conferință de prezentare a Academiei de Științe ale Securității Naționale.

"România are nevoie de cercetare fundamentată în domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, iar înființarea acestei instituții reprezintă un răspuns academic la pericolele și amenințările la adresa securității naționale a României. (...) Această Academie este, practic, un nucleu de fuziune a valorilor științifice românești în domeniul siguranței naționale, de ale cărui produse vor beneficia atât instituțiile naționale, cât și partenerii noștri din cadrul NATO sau UE", a spus Oprea potrivit unui comunicat al MAI.

El a menționat că înființarea academiei a avut la bază necesitatea de a reuni într-un for științific cei mai buni specialiști din domeniul securității naționale.
"De la aceștia — fie că vorbim de cei cu o vastă experiență în domeniul operativ, fie specialiștii din domeniul academic — așteptăm răspunsuri concrete la problematici din domeniul științelor militare, ordinii publice, siguranței, informațiilor, securității naționale, care pot fi valorificate, în primul rând, din perspectivă operativă", a explicat vicepremierul.
Oprea a susținut că înființarea unei structuri de acest fel, în actualul context geopolitic, este un sprijin consistent pentru atingerea obiectivelor de securitate ale României, dar și pentru activitățile din zone sensibile, cum ar fi domeniul infrastructurilor critice sau cel al protecției cibernetice.
Președintele Academiei de Științe ale Securității Naționale, George-Cristian Maior, a menționat că această instituție de învățământ va aborda securitatea națională nu doar din perspectivă militară, ci pe multiple dimensiuni care trebuie abordate integrat.
El a făcut referire la amenințări de tip geopolitic la estul granițelor României. "Vedeți cu toții din punct de vedere extern amenințările cu care ne confruntăm astăzi, fie că vorbim de amenințări de tip geopolitic la estul granițelor României, fie că vorbim de amenințări asimetrice — în ceea ce privește terorismul, fie că vorbim de amenințarea nouă, extrem de sofisticată și complicată — mă refer aici la amenințarea cibernetică. Vedem și problemele interne care afectează securitatea națională a unei națiuni, diverse vulnerabilități cu care se pot confrunta statele astăzi și care se reflectă asupra capacității statului de a reacționa adecvat în fața unor amenințări de tipul menționat anterior", a spus Maior.
În cadrul conferinței a fost prezentat un document elaborat la Academia de Științe ale Securității Naționale care conține elemente conceptuale pentru fundamentarea noii Strategii Naționale de Apărare a Țării.
Documentul teoretizează domeniile incluse în conceptul de securitate națională extinsă — apărarea, securitatea socială, securitatea educațională, securitatea alimentară, securitatea economică, securitatea energetică, securitatea mediului, securitatea financiară, securitatea infrastructurilor critice, oferind totodată exemple de abordări din Strategia de Securitate Europeană, strategiile unor țări europene, precum și din cea a Statelor Unite ale Americii.
La eveniment au fost prezenți printre alții ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, și procurorul general al României, Tiberiu Nițu.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 iun, 12:40
part time
LOCURI SIGURE DE MUNCA
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email :[email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ