Geoană: Dacă PNL nu va susține USL, PSD va căuta alte soluții

| 22 dec, 2013

Dacă USL nu va funcţiona mai departe, PSD va trebui să caute alte "formule", alte "soluţii", a declarat Mircea Geoană într-un interviu, completând că, în opinia sa, USL mai are o şansă de supravieţuire, dar este "ultimul tren".

"Trebuie să dăm o şansă - poate ultima şansă - USL-ului să continue (…) Cred că următoarele câteva luni, probabil până în apropierea alegerilor europarlamentare, vor fi decisive pentru acest proiect politic", a spus Mircea Geoană într-un interviu pentru Mediafax.

El a precizat că "prima preferinţă" a PSD e ca USL să rămână unit. "Prima noastră preferinţă ca PSD e să ţinem USL împreună. (…) Dar dacă nu merge şi nu merge, va trebui să căutăm alte formule, pentru că pe mine mă interesează mai mult decât sigla USL dacă guvernarea este stabilă, dacă majoritatea funcţionează", a apreciat Geoană.

El a pledat pentru un efort comun al PSD şi PNL în sensul de a repune USL pe un drum al funcţionalităţii.

"Cred că acest proiect are în continuare o şansă de supravieţuire, dar este ultimul tren. Dacă acest ultim tren nu va fi folosit de către colegii noştri liberali şi nu vor înţelege că împreună suntem mai puternici, va trebui să găsim alte soluţii şi întotdeuna într-un Parlament atât de fluid ce cel pe care îl avem în acest moment, soluţii se pot găsi, dar nu este prima noastră preferinţă, este ultima nostră soluţie şi o vom folosi doar ca instrument de ultim resort", a estimat senatorul PSD.

Geoană a mai spus că se poate guverna şi cu majorităţi mai mici de 70%, cât are USL.

"Nu e obligatoriu să ai 70%! Noi am guvernat în anii 2001-2004, guvernarea PSD de atunci, cu Guvern minoritar cu susţinere din Parlament. Şi a mers ceas. Au fost patru ani de zile în care nu a fost vreo sincopă în Parlament cu privire la legislaţie. Se poate guverna şi cu majorităţi mai mici", a amintit Geoană.

Senatorul PSD a precizat că nu este nevoie de purtător de cuvânt la USL, aşa cum a afirmat preşedintele PNL Crin Antonescu, ci de un mecanism de soluţionare a diferendelor de opinie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ