INCENDIU COLECTIV. Un celebru chirurg englez laudă medici români

| 09 noi, 17:51

Un reputat chirurg plastician din Anglia, dr. Sarah Pape, venit în România să acorde sprijin în tratarea pacienţilor de la club Colectiv, laudă pregătirea medicilor români, dotarea spitalelor şi felul în care au fost ajutaţi supravieţuitorii tragediei.

Pregătirea medicilor și atenția pe care aceștia au acordat-o persoanelor rănite în incendiu au fost exemplare, iar o tragedie de amploarea celei din clubul Colectiv impune cooperarea între țările europene, a declarat dr. Sarah Pape, consultant în chirurgie plastică și arsuri din New Castle, într-un interviu pentru Departamentul pentru Situații de Urgență.

"Cred că am văzut cel puțin 50 de pacienți în această perioadă și am apreciat că nivelul de îngrijire a fost foarte bun, că nivelul echipamentului medical disponibil s-a ridicat la nivelul la care m-am așteptat pentru aceste grave afecțiuni ale pacienților. De fapt, am fost chiar plăcut surprinsă că a fost suficient echipament pentru toți acești pacienți, având în vedere numărul lor. Cât privește pregătirea medicilor și atenția pe care aceștia au acordat-o au fost, fără excepție, exemplare și cred că este un calificativ grozav pentru țara dumneavoastră și pentru profesioniștii din domeniul medical din România: calitatea medicilor pe care am întâlnit-o", a spus doctorul în interviul publicat pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situații de Urgență, preluat de Agerpres.

Dr. Sarah Pape, care este consultat în arsuri de 20 de ani, a precizat că a vizitat trei spitale bucureștene în care au fost internați răniți de la clubul Colectiv, dar că a discutat cu colegi din mai multe țări europene care au vizitat și celelalte spitale, iar aceștia i-au împărtășit punctul de vedere.

Citeşte şi: Alianţa Medicilor din România: Raed Arafat şi ministrul Bănicioiu au MUŞAMALIZAT tragedia din Colectiv

Ea a subliniat că transferul pacienților cu arsuri grave reprezintă întotdeauna o provocare, chiar și atunci când aceștia trebuie mutați din secție în sala de operație.

"Să-i urcăm în ambulanțe și să-i transportăm la spitalele din oraș poate fi, de asemenea, foarte dificil. Sunt situații când transferul este foarte probabil să devină o problemă și sunt situații când este mai puțin probabil să devină o problemă. Ceea ce avem nevoie este să cunoaștem fiecare pacient în parte și să îl urmărim o perioadă de câteva ore sau zile și apoi să alegem cel mai bun moment, pe care nu-l putem anticipa. Din ceea ce am văzut la pacienții pe care i-am vizitat, atât eu, cât și colegii mei din celelalte țări, cred că unii dintre pacienții pe care i-am văzut sunt în siguranță pentru a fi transferați în acest moment, iar alții dintre ei nu puteau fi transferați în siguranță prea curând. Aceștia, primind îngrijiri adecvate în această perioadă de așteptare într-un singur loc, își vor îmbunătăți starea și vor fi în punctul în care vor putea fi transferați în siguranță", a precizat ea.

Totodată, medicul a opinat că, dacă această tragedie s-ar fi întâmplat în oricare altă țară europeană, statul respectiv ar fi "apreciat dificil" să rezolve situația strict la nivel intern.

"Cred că o tragedie de asemenea amploare ar impune cooperarea între țările europene, ceea ce s-a și întâmplat în cazul de față. Știu că în orașul meu nu m-aș descurca fără sprijinul primit din partea colegilor din țară și mă îndoiesc că țara mea ar face față fără sprijin din partea celorlalte țări din Europa în cazul unei situații de asemenea amploare. Acesta este un aspect la care toate țările europene ar trebui să se gândească în săptămânile și lunile care vor veni, va trebui să avem în vedere ceea ce am învățat și ceea ce a fost făcut foarte bine, precum și ceea ce ar trebui să se facă în celelalte țări dacă un astfel de eveniment s-ar produce acolo", a mai spus dr. Sarah Pape.

Citeşte şi: O britanică ŞOCHEAZĂ: "Românii sunt nişte ZEI"

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

30 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 noi, 19:57
munca
Afaceri acasa!
Afaceri de acasa! Oferim un sistem extra-eficient de instruire gratuita in care inveti rapid cum poti incepe afaceri de acasa. Cursul este total gratuit si te invata tot ceea ce iti trebuie pentru a sti cum sa pornesti afaceri de acasa! Cand vrei cu toata seriozitatea mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email: [email protected]
28 noi, 19:55
munca
Afaceri acasa!
Afaceri de acasa! Oferim un sistem extra-eficient de instruire gratuita in care inveti rapid cum poti incepe afaceri de acasa. Cursul este total gratuit si te invata tot ceea ce iti trebuie pentru a sti cum sa pornesti afaceri de acasa! Cand vrei cu toata seriozitatea mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email: [email protected]
28 noi, 19:55
munca
Afaceri acasa!
Afaceri de acasa! Oferim un sistem extra-eficient de instruire gratuita in care inveti rapid cum poti incepe afaceri de acasa. Cursul este total gratuit si te invata tot ceea ce iti trebuie pentru a sti cum sa pornesti afaceri de acasa! Cand vrei cu toata seriozitatea mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email: [email protected]
28 noi, 00:03
Andrei
NU MAI POSTATI RECLAME CU BANI VIRTUALI
Dupa ca ca sunt reclamele site-ului, ok, trebuie sa inchizi vreo 2, sponsori, costuri, etc.... asta este, dar, sunt cateva zeci retarzi si flamanzi de bani si spirit care posteaza aberatii cu afaceri si venituri. Mama ta de copil, daca castigi asa bine cine maicuta ta alergi ca flamandul pe aici sa cauti clienti sa iei vai mama lui de comision, teoretic 300 euro ne spune el.... Teoretic tu trebuia sa nu te nasti, asa sta treaba. Imbogateste-te tu, eu nu vreau bani copile! Vreau sa se discute despre articolul medical cu pricina aici, asa e normal. Probabil este printre putinele cuvinte de lauda aduse de englezi, care din cate stie prea bine, nu prea ne vad cu ochi buni....
05 dec, 20:26
Oscar
Stai foarte prost cu gramatica Andrei . Deschide o carte și lasă internetul.
19 noi, 16:48
elena
Venituri suplimentare
OFERTA de lucru la domiciliu, in tara sau strainatate !Part time sau full time, poti castiga din prima luna 100 Euro !!!
Se lucreaza comod, de acasa 2-3 ore pe zi si fiecare isi stabileste programul sau de lucru!
Avem nevoie de persoane serioase, inzestrate cu calm si rabdare.
Conditii necesare:
- calculator + internet, cunostinte minime operare
Instruirea se ofera gratuit sub forma unor lectii trimise prin email.
Se ofera contract legal ! Daca crezi ca ai aptitudinile necesare trimite un
mesaj cu subiectul DETALII
TU CE MAI ASTEPTI?
Cereti acum detalii la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ