Ioana Petrescu: Ţinta noastră este să ajungem la o creştere economică de 5-6% pe termen mediu

| 21 oct, 2014

România poate ajunge la o creştere economică anuală de 5 - 6%, pe termen mediu, necesară pentru a atinge nivelul de dezvoltare al ţărilor vest-europene, cu condiţia să acţioneze în continuare pentru menţinerea disciplinei fiscale, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu.

'Ţinta noastră este să avem o creştere economică, pe termen mediu, de 5% - 6% în fiecare an. Avem nevoie de această creştere pentru a prinde din urmă restul Europei şi cred că, dacă vom continua să adoptăm măsuri care încurajează mediul de afaceri şi duc la menţinerea disciplinei fiscale, vom atinge acest obiectiv', a explicat Ministrul Finanţelor.

Ea a precizat că, în această perioadă, economiile din Sudul Europei pot creşte, deşi previziunile în ceea ce priveşte evoluţia economică la nivel mondial şi european sunt în scădere.

Citeşte şi:  Victor Ponta: Ne-am gândit să creştem deficitul bugetar pentru a stimula dezvoltarea ţării

"Sudul Europei poate să crească, în ciuda previziunilor de scădere economică din euro-zonă şi cred că, în acest punct, trebuie să accelerăm motorul creşterii în regiune. Pentru România, estimările de creştere pentru 2014 au fost îmbunătăţite (de către Fondul Monetar Internaţional - n.r.) de la 2,2% în primăvara acestui an, la 2,4% în această toamnă. Nu s-a întâmplat din greşeală sau prin noroc. A fost rezultatul unor măsuri concrete adoptate pentru a obţine o creştere economică pe termen mediu şi lung', a explicat Ioana Petrescu.

Ea a amintit şi faptul că, în acest an, România a stabilit ca ţintă încadrarea într-un deficit bugetar de 2,2%, în timp ce deficitul structural trebuie să fie de maximum 1,7% din PIB.

"Acesta este contextul în care România a obţinut o consolidare fiscală importantă, a doua ca mărime după cea din Grecia, începând din 2009. În 2009, deficitul structural era de peste 9% din PIB, iar acum este în jur de 1,7%. Am ajuns în acest punct prin menţinerea disciplinei fiscale", a mai spus Ioana Petrescu.

Ministrul Finanţelor a amintit şi de măsurile de stimulare a mediului de afaceri adoptate în acest an, respectiv eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, schemele de ajutor de stat pentru stimularea înfiinţării de noi locuri de muncă, dar şi eliminarea a peste 90 de taxe care îngreunau activitatea firmelor. De asemenea, Ioana Petrescu a vorbit şi despre necesitatea reducerii evaziunii fiscale şi despre măsurile adoptate de Guvern în acest sens.

Summitul Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est - 'Pe drumul spre stabilitate şi creştere', organizat la Bucureşti de publicaţia The Economist, dezbate marţi perspectivele economice ale regiunii.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ