Lazăroiu și Udrea, hienele care fac curat în urma stăpânului Băsescu

| 17 apr, 2014

Lazăroiu și Udrea, cei mai vizibili și mai vocali susținători ai președintelui, sunt hienele care, de regulă, fac curat în urma stăpânului Băsescu, iar cazul în cazul de față nu au făcut excepție.

Conform unei strategii bine stabilite, cei doi apropiați ai lui Traian Băsescu au ieșit ieri să dubleze mizeria vărsată de Zeus marți în direct de la pupitrul prezidențial și la Digi 24. Pe de o parte, Sebastian Lăzăroiu încearcă să abată atenția de la implicarea șefului său în afacerea Nana, iar pe partea cealaltă, Elena Udrea a reluat atacul legat de mutarea biroului lui Victor Ponta la MapN pentru a distrage atenția de la gravitatea acțiunilor lui Băsescu.

Lazăroiu și Udrea, cei mai vizibili și mai vocali susținători ai președintelui, sunt hienele care, de regulă, fac curat în urma stăpânului Băsescu, iar cazul în cazul de față nu au făcut excepție. La o zi de la atacurile mizerabile ale lui Băsescu, cei doi au devenit ecoul stăpânului și au diseminat declarațiile acestuia în spațiul public. Blonda în blugi a lăsat deoparte dansul fericirii, dietele și schimonoselile caracteristice din ultima perioadă și s-a dus cuminte, la ordinele patronului sipiritual de la Cotroceni, la B1 să recite mesajele președintelui. În ograda celor care trăiesc pentru Băsescu și ale căror suflete sunt jertfite pe altarul marelui Zeus, Udrea a vorbit în prime-time despre mutarea biroului lui Victor Ponta la sediul MApN, cu scopul evident de a atrage atenția de la faptul că se strânge lanțul în jurul gâtului lui Băsescu și că se îngroașă gluma în ceea ce privește acheta de la Nana.

În ceea ce-l privește pe Victor Ponta, aceasta a reluat atacul președintelui și a marșat pe faptul că premierul are ceva de ascuns și îi este frică să nu fie demascat. Ceea ce nu zice Nuți însă se referă la faptul bineștiut și dovedit de nenumărate ori că Băsescu, om politic lipsit de scupule, este în stare de orice pentru a-și distruge adversarii și, în context, mutarea lui Ponta, cel mai mare opozant al președintelui, chiar dacă este neobișnuită, răspunde unei probleme reale, aceea de apărare împotriva unui om a cărui judecată este întunecată de foamea de putere și teama de consecințele faptelor sale.

Pe partea cealaltă, Lăzăroiu se ocupă de atenuarea impactului începerii urmăririi penale în cazul terenurilor de la Nana. Într-un mod absolut penibil, hiena lui Băsescu încearcă să atragă atenția în mod negativ asupra PSD și în acest caz care îl privește și afectează în mod direct pe președinte. Practic, ceea ce încearcă Lăză să ne zică este că Băsescu a făcut măgării cu terenurile de Nana din cauza PSD, partid asupra căruia se vor abate și consecințele acestei anchete.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ