Marian Preda demisionează din funcţia de preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară

| 10 iun, 2014

Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, anunţă că ''din motive personale'' şi-a depus demisia din funcţie şi afirmă că o schimbare a clasei politice din România va trebui să vină din exterior.

 

''În data de 10.06.2014, mi-am depus, din motive personale, demisia din funcţia de preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară. Mă retrag din fruntea Fundaţiei cu satisfacţia că în cele 14 luni în care am condus-o, alături de membrii fondatori, de echipa tehnică, de coordonatorii judeţeni, de voluntari, de cei peste nouă mii de membri şi cu sprijinul celui care a generat proiectul, dl. preşedinte Traian Băsescu, am făcut din Fundaţia Mişcarea Populară o instituţie cunoscută şi respectată, un vector important al promovării valorilor, principiilor şi soluţiilor de centru-dreapta în spaţiul public din România. (...) Prin activitatea din ultimul an am fost în preajma mediului politic, l-am privit cu ochi de sociolog de aproape dar fără să deschid uşa şi să fac pasul în partea 'cealaltă', peste gardul politicii. Plec din fruntea Fundaţiei cu convingerea că nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice din România, că ea va trebui să vină din exterior. Nu mă retrag, însă, într-un turn de fildeş, revin în turnul de veghe al mediului academic, al societăţii civile. Sunt convins că de acolo va veni până la urmă schimbarea în bine a României'', susţine Marian Preda.

El precizează că va continua să promoveze în societatea civilă principiile, valorile şi soluţiile de centru-dreapta, ''meritul, munca, libertatea, adevărul, echitatea, interesul naţional, valorile euroatlantice''.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ