Băsescu: Nu am crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate avea un comportament ca în anii '50

| 11 mai, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că în aproape zece ani de mandat nu a crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate să aibă "un comportament ca pe vremea anilor '50", atât din punct de vedere instituţional, cât şi al relaţiilor cu populaţia.

"Eu, astăzi, după aproape zece ani de mandat, nu am crezut niciodată că o forţă politică care vine cu 70% suport popular poate să aibă un comportament ca pe vremea anilor '50, şi din punct de vedere instituţional, şi al relaţiilor cu populaţia. Cine nu îl proslăveşte este duşmanul lui", a declarat Traian Băsescu, potrivit Meediafax.

Atac la guvernanţi

"Cum poţi să crezi, ca politician responsabil, că tu ai dreptul să distorsionezi funcţionarea unor instituţii extrem de importante, doar pentru a fi la putere. Să iei serviciul de informaţii al Armatei, din structura ministerului, să îl aduci în subordinea ta. Să iei serviciul de informaţii din cadrul Ministerului de Interne, să îl aduci în subordinea ta, să iei STS-ul din concertul de structură de securitate şi să spui: «Ăsta trece la mine» şi multe altele. Acest lucru arată că oamenii politici nu sunt responsabili de ceea ce fac", a declarat Traian Băsescu, întrebându-se, retoric, "cum e posibil să laşi Ministerul Apărării, astăzi, fără control pe Direcţia de Informaţii a Armatei, "o direcţie vitală şi pentru Statul Major şi pentru minister şi pentru comandamentele de armă".

Potrivit şefului statului, acestea sunt câteva exemple prin care vrea să arate cât de departe au mers politicienii în a face din instituţii "proprietatea lor, atâta vreme cât se află în funcţie".

Preşedintele Traian Băsescu a participat, duminică, la Timişoara, la dezbaterea "Continuarea reformei statului în educaţie şi sănătate" organizată de Fundaţia "Mişcarea Populară".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ